Liderul
partidului conservator, Dan Voiculescu, solicită într-o
scrisoare deschisă adresată premierului să urgenteze adoptarea
unei hotărâri privind reducerea TVA la alimentele de bază.
Senatorul atrage atenţia că o astfel de măsură este cu atât
mai necesară cu cât, din septembrie, se estimează creşteri
ale preţului la pâine şi la ulei. Unii producătorii deja au
majorat preţul la pâine cu până la 10 %. Solicitarea
liderului conservator, Dan Voiculescu, vine ca urmare a deciziei unora
dintre producătorii de pâine de a majora, începând
cu 1 august 2007, preţul la pâine, cu o sumă cuprinsă între
3% şi 10% din preţul actual, ca efect al scumpirii grâului şi
făinii.
Dan Voiculescu aminteşte, în scrisoare, că
Partidul Conservator a înaintat Senatului, pe 6 octombrie 2005,
un proiect de lege privind scăderea TVA de la 19% la 9% pentru
alimentele de bază. Proiectul conservatorilor a trecut de votul
comisiilor şi a primit vot pozitiv în plenul Senatului, dar a
fost blocat la Camera Deputaţilor. Potrivit lui Dan Voiculescu, unul
dintre motivele principale pentru care conservatorii au ieşit de la
guvernare a fost chiar lipsa de susţinere a partidelor din Coaliţie
faţă de iniţiativa de reducere a TVA la alimentele de bază.
?Sunt convins că proiectul Partidului Conservator argumentează în
mod clar sustenabilitatea economică şi bugetară a măsurii de
reducere a TVA de la 19% la 9% la următoarele produse: carne, lapte,
ulei vegetal, pâine, zahăr. Consider că decizia scăderii TVA
nu implică în niciun fel deteriorarea echlibrului bugetar,
măsura fiind de altfel practicată şi în multe alte ţări
membre ale Uniunii Europene? a declarat liderul PC.
Primul-ministru Călin Popescu-Tăriceanu a solicitat în
şedinţa de Guvern de miercuri , ca ANAF, Inspecţia Teritorială a
Muncii, Autoritatea Naţional Sanitar Veterinară şi pentru
Siguranţa Alimentară să demareze imediat controale severe la cei
10.000 de producători de pâine, pentru a evita evaziunea
fiscală în domenioul panificaţiei. Ministrul agriculturii,
Decebal Traian Remeş, a arătat însă că este preocupat mai
mult de evaziunea fiscală din domeniu decât de reducerea TVA
la pâine, dar nu repinge aceast măsură, dacă va fi probată
de ministerul de finanţe.
Antena3.ro