”Florin Cîțu făcând promisiuni wow! pentru PNL București!
Involuntar, ce face domnul Cîțu este să le amintească liberalilor din București și bucureștenilor despre succesul PNL București în alegerile din 2016. Și atunci au avut doar candidați proprii, refuzând orice colaborare cu USR. Au pierdut absolut tot.
Puțin mă interesează lupta din PNL. Când discursul intern nu ține cont nici de interesul public, nici de istoria recentă, aș zice că românii trebuie să știe, iar PNL trebuie să își amintească”, a scris Vlad Voiculescu pe Facebook, alături de o captură de ecran cu postarea de pe contul privat de Facebook al premierului.
Cîțu, mesaj ”ferm” pentru membrii PNL București
Premierul Florin Cîțu a transmis un mesaj pentru membrii PNL București, în care le spune că dacă va ajunge președinte al partidului, la primăriile de sector vor fi susținuți doar membrii PNL.
”Mesaj ferm pentru colegii mei, membri PNL în București: cu mine președinte al partidului, vom susține doar membri PNL la primăriile de sector.
Votați înțelept când alegeți președinții PNL de sectoare”, a scris Florin Cîțu pe contul său personal de Facebook.