Antena 3 CNN Politică Palatul Parlamentului poate fi vizitat gratuit

Palatul Parlamentului poate fi vizitat gratuit

M.Z.
<1 minut de citit Publicat la 00:44 22 Ian 2016 Modificat la 00:44 22 Ian 2016
pal.jpg
Foto: www.google.com/culturalinstitute
Camera Deputaţilor şi Google au lansat joi o platformă on-line, cu ajutorul căreia se poate vizita virtual, gratuit, Palatului Parlamentului, a anunțat președintele acestei Camere, Valeriu Zgonea, pe pagina sa de Facebook.
 
”Începând de astăzi, Palatul Parlamentului poate fi vizitat (AICI) din orice colț al lumii, de către oricine are acces la internet. Acest proiect a început în 2014, atunci când, în timpul vizitei în Irlanda, m-am întâlnit cu un român care lucra la Google Irlanda. Turul virtual al Parlamentului României este, în aceeași măsură, și reușita lui”, spune șeful Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea.
 
Clădirea Palatului Parlamentului are o suprafaţă desfăşurată de 365.000 mp şi ocupă în Cartea Recordurilor locul 1 în lume la capitolul clădiri administrative (pentru uz civil), respectiv locul 3 în lume din punct de vedere al volumului; este cea mai grea şi cea mai scumpă din lume, se arată pe site-ul amintit.
 
Clădirea Palatului Parlamentului a fost construită cu materiale aproape în întregime româneşti, printre care: 1.000.000 mc de marmură, 550.000 tone de ciment, 700.000 de tone de oţel, 2.000.000 de tone de nisip, 900.000 mc esenţe de lemn, 3.500 tone de cristal, 200.000 de mc de sticlă, 2.800 de candelabre.
 

×
x close