Antena 3 CNN Politică Virgil Popescu îi răspunde lui Daniel Zamfir: "Ai preferat să te ascunzi în spatele unor scuze penibile"

Virgil Popescu îi răspunde lui Daniel Zamfir: "Ai preferat să te ascunzi în spatele unor scuze penibile"

Georgiana Adam
1 minut de citit Publicat la 11:46 19 Sep 2023 Modificat la 11:46 19 Sep 2023
virgil popescu daniel zamfir
Virgil Popescu îi răspunde lui Daniel Zamfir: "Ai preferat să te ascunzi în spatele unor scuze penibile" Sursa foto: Hepta | Mediafax Foto / Alexandru Dobre / Minden Pictures / Eduard Vinatoru

"Nu îmi place să rămân dator, așa că îl spun doar atât fostului liberal de stânga Daniel Călin Zamfir: ”Daniele, fă-te că muncești, că oricum asta ai făcut până acum!

Am auzit că ai închis Comisia de anchetă pentru prețurile din energie. Bravo, maestre! Ai reușit să îngropi o problemă de interes național mai repede decât un UTCist își îngroapă amintirile despre comunism.

Citeşte şi: Daniel Zamfir, mesaj tranşant pentru Virgil Popescu: "În tot mandatul tău ai fost preș în faţa OMV. Chiar nu îţi e ruşine?"

Ce s-a întâmplat, Daniele? Ai avut prea multe audieri de miniștri și ți-a expirat termenul? Sau poate ai fost prea ocupat să îți faci selfie-uri în Parlament?

Să nu îmi spui că ai încercat să prelungești activitatea Comisiei. Dacă ai fi vrut cu adevărat, ai fi făcut-o. Dar, evident, ai preferat să te ascunzi în spatele unor scuze penibile.

Nu îmi aduc aminte să te fi văzut la dezbaterile pe legea offshore... Sunt convins că așteptăm cu toții să ne luminezi tu, marele gânditor al națiunii, despre cum este cu articolele, despre ce vrea OMV-ul.

Și la final, că tot vorbești de familii și de afaceri, apropo, tu mai trăiești pe datorie? Prietenii știu de ce!", a scris Virgil Popescu în postarea de pe Facebook.

Nu îmi place să rămân dator, așa că îl spun doar atât fostului liberal de stânga Daniel Călin Zamfir: ”Daniele, fă-te că...

Publicată de Virgil Popescu pe Luni, 18 septembrie 2023

×
x close