Antena 3 CNN Politică Viorica Dăncilă: S-a pornit un tăvălug care va crește. Marcele, înfruntă-mă direct, dacă ai ceva de replicat

Viorica Dăncilă: S-a pornit un tăvălug care va crește. Marcele, înfruntă-mă direct, dacă ai ceva de replicat

1 minut de citit Publicat la 19:46 30 Apr 2020 Modificat la 19:46 30 Apr 2020
Viorica Dăncilă: S-a pornit un tăvălug care va crește. Marcele, înfruntă-mă direct, dacă ai ceva de replicat
Sursa foto: Hepta

”Adoptarea tacită în Camera Deputaților a autonomiei Ținutului Secuiesc va afecta pe termen mai lung PSD. Adică cel puțin atât timp cât emblema acestui scandal – Marcel Ciolacu – se va afla în fruntea partidului.

Din neglijența ori cu complicitatea președintelui său interimar, PSD a înregistrat o pierdere gravă de credibilitate în privința discursului național, unul dintre atuurile cele mai importante ale partidului nostru. Marcel Ciolacu a pus PSD în situația umilitoare de a fi dăscălit de Klaus Iohannis, iar pe membrii noștri de partid în situația absurdă de a se justifica pentru ceva ce n-au știut.

Spun aceste lucruri pentru că țin la PSD și mă interesează soarta partidului în care sunt de 24 de ani neîntrerupt. Am fost și rămân loială obiectivelor partidului, iar asta înseamnă inclusiv să vorbesc atunci când aceste obiective sunt sabotate – din incompetență sau cu bună știință – de la vârful partidului. Am ieșit deci în spațiul public ca să apăr partidul și nu pentru a-i lua locul lui Marcel Ciolacu. Miza nu e un fotoliu, ci situația PSD.

Îl înțeleg pe Marcel Ciolacu că a fost supărat. Dar supărat trebuia să fie în primul rând pe el, nu pe cei care i-au spus adevărul. Iar contraatacul cu știri false e o tactică slabă. Nu-ți pune deci trepădușii să lanseze zvonuri și nu le lansa nici tu, Marcel. Astfel de atacuri mincinoase și piezișe nu-ți fac cinste. Înfruntă-mă direct, dacă ai ceva de replicat.

Sunt sigură că mulți din PSD au gândit la fel ca mine pe acest subiect, chiar dacă acum n-au spus-o. Poate n-a fost momentul pentru ei. Dar pentru Marcel Ciolacu s-a pornit un tăvălug care va crește. În cele câteva luni de zile de când conduce interimar PSD, Marcel Ciolacu s-a dovedit un președinte comod pentru liberali și un lider supus Palatului Cotroceni, lucruri care au nemulțumit deja mulți colegi. Dar când peste toate se adaugă o problemă cât Ținutul Secuiesc de mare, lucrurile se agravează substanțial pentru partid. Mai ales într-un an electoral.

P.S. Marcel, eu am avut decența de a-mi da demisia după o înfrângere (onorabilă) la prezidențiale. Tu, din păcate, nu ai nici măcar curajul de a recunoaște că ai băgat PSD într-o criză”, a spus Dăncilă.

×
x close