Antena 3 CNN Politică Viorica Dăncilă: „Luăm în calcul şi un candidat la prezidenţiale din afara PSD”

Viorica Dăncilă: „Luăm în calcul şi un candidat la prezidenţiale din afara PSD”

S.T.
1 minut de citit Publicat la 16:44 07 Iun 2019 Modificat la 16:44 07 Iun 2019
Viorica Dăncilă: „Luăm în calcul şi un candidat la prezidenţiale din afara PSD”
Foto: gov.ro

Partidul Social Democrat ar putea avea un candidat la alegerile prezidenţiale şi din afara partidului, o astfel de variantă fiind luată în calcul, a declarat, vineri, preşedintele interimar al PSD, Viorica Dăncilă.

„Trebuie să stabilim mai multe lucruri (la Congresul PSD - n.r.). În primul rând, trebuie să modificăm statutul în ceea ce priveşte alegerea preşedintelui partidului. Doi - trebuie să venim cu un program politic. Trei - trebuie să venim cu modificări sau lucruri pe care le-am înţeles din aceste alegeri şi pe care trebuie să le transpunem în programul nostru de guvernare. În altă ordine de idei, cred că trebuie să dăm legitimitate conducerii să-şi asume rezultatul alegerilor prezidenţiale. Iar acest Congres trebuie să fie unul premergător desemnării candidatului la alegerile prezidenţiale. De ce atât de repede? Pentru că timpul ne presează, după cum ştiţi, de pe data de 11 august deja începem strângerea de semnături pentru candidatul la prezidenţiale. (...) O să dăm drumul la sondaje, să vedem ce colegi, ce colege vor să candideze la alegerile prezidenţiale. În momentul în care vom avea persoana care corespunde profilului de candidat pe care-l doresc alegătorii şi care stă bine în sondaje, atunci vom decide”, a afirmat liderul PSD, la finalul CExN al partidului.

Întrebată dacă este o variantă bună ca PSD să aibă un candidat la alegerile prezidenţiale din afara partidului, Viorica Dăncilă a spus: „Luăm în calcul şi această variantă. Bineînţeles că decizia o vom lua în cadrul Comitetului Executiv Naţional. În cadrul acestui CExN au fost foarte multe discuţii, au vorbit toţi colegii, am vrut părerea tuturor, tocmai pentru a lua cea mai bună decizie, iar votul a fost cel care a stabilit drumul pe care vom merge”.

×
x close