Antena 3 CNN Politică Viorica Dăncilă, despre partidele care au votat în favoarea moţiunii: „Acestă alianţă se va dezbina. Pe ei îi uneşte numai ura pentru PSD”

Viorica Dăncilă, despre partidele care au votat în favoarea moţiunii: „Acestă alianţă se va dezbina. Pe ei îi uneşte numai ura pentru PSD”

2 minute de citit Publicat la 13:16 12 Oct 2019 Modificat la 13:16 12 Oct 2019
o_1dmvng8qd1qbi1u8k5cq1in113lg8.jpeg

Preşedintele social-democraţilor, Viorica Dăncilă, s-a declarat convinsă că partidele care au votat în favoarea moţiunii de cenzură se vor dezbina în curând, deoarece nu sunt unite printr-un program sau o viziune comune.

"Această alianţă de moment se va dezbina curând. Pentru că pe ei nu îi uneşte nicio viziune, niciun plan, niciun program. Îi uneşte ura pentru noi, pentru PSD. Au început deja să se sfâşie între ei şi nu mai durează mult până când toată această perdea de fum se va risipi şi vor pierde din nou în faţa noastră. Nu îi uneşte nimic bun. Îi ţine împreună setea de putere, îi ţine aproape ipocrizia şi lipsa de principii, îi animă dorinţa de a vedea partidul nostru la pământ. Atât! Dar nu vor reuşi, pentru că prin ceea ce au făcut acum ne-au deschis calea spre o luptă deschisă, fără menajamente şi fără bariere împotriva lor: a impostorilor, a trădătorilor, a mitomanilor, pentru a-i zdrobi în alegerile din anul acesta şi anul viitor. Când pierd ei, românii şi România câştigă, şi pentru asta trebuie să luptăm cu toţii", a spus ea în cadrul evenimentului de lansare a campaniei pentru alegerile prezidenţiale, desfăşurat la Romexpo.

Dăncilă şi-a exprimat convingerea că formaţiunile care au votat împotriva Guvernului în Parlament se vor "sfâşia" între ele "până nu va mai rămâne nimic".

"Partidul Social Democrat nu este într-o poziţie uşoară şi indiferent unde am fi, nu vom înceta niciodată să luptăm împotriva lor, a celor care vor să arunce România în sărăcie, să aducă ură şi dezbinare. Un vot împotriva PSD nu îi va ţine împreună. Se vor sfâşia unii pe ceilalţi până nu va mai rămâne nimic. Iar noi vom fi tot acolo. Să înlăturăm această adunătură de profitori şi să devenim din nou cei care conduc România atât de la Cotroceni, cât şi de la Palatul Victoria", a spus ea.

De asemenea, a apreciat că PSD este "cel mai mare şi mai puternic partid" din România, reprezentând "stânga autentică şi expresia social-democraţiei curate".

"Nimeni nu ne va putea lua vreodată puterea şi voinţa. Nimeni nu va reuşi să ne distrugă sau să ne elimine. Oricât s-ar chinui să ne blocheze, să ne dezbine. Oricâţi de Iohannis, Ponta şi Tăriceanu s-ar mai ivi, noi suntem aici şi nu putem fi doborâţi, decât atunci când vom renunţa, când vom depune armele", a mai spus ea. 

Citeşte Şi Viorica Dăncilă a intrat oficial în cursa pentru Cotroceni: „Klaus Iohannis e cel mai toxic preşedinte pe care România l-a avut vreodată” - LIVE, TEXT şi VIDEO

×
x close