Antena 3 CNN Politică Videanu dă undă verde mitingurilor PSD în Capitală

Videanu dă undă verde mitingurilor PSD în Capitală

1 minut de citit Publicat la 11:40 12 Mai 2007 Modificat la 11:40 12 Mai 2007
Videanu dă undă verde mitingurilor PSD în Capitală
Primarul general al Capitalei, Adriean Videanu, a promis în direct, vineri seara la Antena 3, că va da social-democraţilor autorizaţie pentru organizarea de mitinguri în Bucureşti. Asta după ce edilul-şef a fost acuzat că ar fi blocat toate pieţele cu manifestări ale susţinătorilor lui Traian Băsescu. Videanu a spus că nimeni altcineva nu a solicitat vreo autorizaţie.

Pe 17 şi 18 mai, înainte de referendum, susţinătorii preşedintelui suspendat Traian Băsescu vor organiza mitinguri în majoritatea pieţelor din Bucureşti. Motiv pentru care social-democraţii au acuzat în mai multe rânduri Primăria Capitalei că a procedat preferenţial acordând aceste autorizaţii, cu atât mai mult cu cât primarul general este şi preşedinte executiv al Partidului Democrat.

?Bucurestiul este închis, nu ştiu câte asociaţii şi organizaţii ..e un moment de bucurie naţională..cred ca ar fi trebuit să ne armonizăm agendele de mitinguri?, declara Cristian Diaconesu, civepreşedintele PSD. Primarul Videanu a promis să echilibreze situaţia. ?Facem aici înţelegere că vă dau aprobare pentru orice miting..eu nu am primit nici o solicitare. Am auzit şi eu că am blocat Bucureştiul..?, declara Adriean Videanu, primarul general al Capitalei.

În ce priveşte mitingurile ce vor avea loc sâmbătă la Iaşi, Adriean Videanu spune că ar trebui luate măsuri, având în vedere că manifestaţiile pro şi anti Băsescu se vor desfăşura simultan.

Antena 3

×
x close