PSD mai are nevoie de patru voturi pentru ca moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Boc să fie admisă, a anunţat preşedintele social-democraţilor. Victor Ponta a făcut un ultim apel la parlamentarii din Opoziţie, spunându-le să nu se mai comporte ca nişte oi păzite de PDL. Liderul PSD a mai declarat că va face publice abuzurile democrat-liberalilor asupra celor care vor să participe la manifestaţiile de miercuri.
„Ne lipsesc patru voturi în acest moment. (...) Fac apel la parlamentari să nu se comporte ca nişte oi păzite de Udrea. (...) Să refuze acest statut şi să se comporte în ultimul moment ca nişte oameni care au un pic de responsabilitate”, a declarat Victor Ponta.
Preşedintele PSD a mai anunţat că va face publice abuzurile PDL-ului faţă de persoanele care vor să participe la protestele de miercuri. „O să facem publice toate abuzurile comise la invitaţia şefilor PDL împotriva celor care vor să participe la manifestaţia publică de mâine”.
Au rămas mai puţin de 24 de ore până votul moţiunii de cenzură împotriva Guvernului Boc. Ca să evite orice derapaj sau trădare, PDL şi UDMR au decis ca parlamentarii lor să rămână în sală, la momentul votului, dar să nu meargă la urne. Minorităţile nici măcar nu vor fi in Parlament.