Antena 3 CNN Politică Victor Ponta: PSD este condus greşit şi este în prăpastie

Victor Ponta: PSD este condus greşit şi este în prăpastie

1 minut de citit Publicat la 17:13 08 Aug 2017 Modificat la 17:13 08 Aug 2017
o_1bn133137mvh1j37cca1hkd1k7e8.jpg
Foto: Agerpres.ro

Deputatul Victor Ponta a declarat, marţi, că Partidul Social Democrat este condus greşit, susţinând că el nu doreşte să rupă formaţiunea politică, ci să vorbească liber. 

„Am vorbit cu ei, i-am salutat, sunt colegii mei. Eu nu am nicio supărare cu vreun parlamentar. Eu nu vreau să rup PSD-ul, eu vreau să vorbesc liber din afara PSD, iar PSD-iştii la un moment dat, cu un metru înainte de prăpastie, să îl debarce pe Dragnea şi să frâneze maşina PSD care este în prăpastie", a spus Ponta, la Parlament. 

El a susţinut că, în prezent, PSD este condus în mod greşit. 

„Eu cred că PSD este condus greşit în acest moment, şi PNL este condus greşit, este o catastrofă, dar până la urmă este în Opoziţie, nu ne afectează cu nimic, este treaba lor. PSD însă, care este condus greşit când este la guvernare, ne afectează pe toţi, că mâine o să vă faceţi toţi plinul la maşină sau dacă aveţi o firmă o să vă duceţi să spuneţi cum splituiesc TVA. (...) Este păcat pentru că oamenii care au votat PSD şi cei care urăsc PSD au apreciat lucrurile bune făcute în guvernarea trecută, greşelile le-au sancţionat, dar de ce să le stricăm când economia a mers bine? Altele au mers prost şi pe acelea nu le îndreptăm", a adăugat Victor Ponta.

×
x close