Premierul a spus că nu există o informaţie care să vizeze o ameninţare de tip terorist în legătură cu teritoriul României.
El a ţinut să sublinieze că în acest moment însă contextul global pare a fi din ce în ce mai violent.
Victor Ponta a precizat că încă de anul trecut, după atentatul din Bulgaria, în cadrul CSAT au fost luate măsuri pentru a finanţa şi asigura toată logistica necesară pentru serviciile de informaţii, structurile de lupă anticorupţie, iar aceste măsuri vor fi luate şi în 2013 şi în următorii ani.
"Să fie foarte clar: nu există nicio informaţie concretă care să arate că ar fi vreun pericol pe teritoriul României, dar trăim într-o lume cu multă violenţă, cu multe pericole şi care nu pare să se schimbe în bine şi atunci autorităţile trebuie să ia toate măsurile şi să asigure tot sprijinul logistic, de coordonare, pentru a asigura prevenirea şi combaterea oricărui act de acest tip pe teritoriul României şi de a sprijini, în situaţii cum a fost cea din Algeria, salvarea ceţăenilor români aflaţi în străinătate", a precizat Ponta.
El a adăugat că trebuie luate în serios aceste eforturi pe care un stat european şi modern trebuie să le facă.
Ponta a mai spus că apreciază că cei care au lucrat în Celula de criză şi-au făcut datoria şi i-a mulţumit ministrului de externe, Titus Corlăţean.
Un român a fost ucis în criza ostaticilor din Algeria, a anunţat, sâmbătă, premierul Victor Ponta.
Premierul Victor Ponta a anunţat, la sediul MAE, unde a susţinut o declaraţie de presă alături de ministrul Titus Corlăţean, că "în urmă cu puţin timp" a fost confirmat faptul că un cetăţean român şi-a pierdut viaţa în Algeria.