Antena 3 CNN Politică Victor Ponta neagă că ar fi intervenit pentru numirea cuiva

Victor Ponta neagă că ar fi intervenit pentru numirea cuiva

S.T.
1 minut de citit Publicat la 12:46 08 Apr 2014 Modificat la 12:46 08 Apr 2014
Victor Ponta neagă că ar fi intervenit pentru numirea cuiva
Foto: Agerpres
Victor Ponta neagă că ar fi intervenit pentru numirea cuiva, după ce preşedintele Consiliului Judeţean Mehedinţi, Adrian Duicu, s-a lăudat că poate face trafic de influenţă inclusiv la premier pentru a îi face rost de funcţii prietenului său, şeful Poliţiei judeţene.

Duicu a mers la Palatul Victoria, de unde l-a sunat pe Constantin Ponea, pe care l-a asigurat că va primi o funcţie în Inspectoratul general al Poliţiei.

Duicu se lăuda că premierul a rezolvat problema, apelând direct la ministrul de interne şi la şeful Poliţiei Române.

Premierul spune că înregistrările din biroul său de la Palatul Victoria vor demonstra că nu a intervenit pentru nimeni.

Curtea de Apel Bucureşti a decis, vineri, arestarea preventivă pentru 30 de zile a preşedintelui Consiliului Judeţean Mehedinţi, Adrian Duicu, şefului IPJ Mehedinţi, Ştefan Ponea, şi omului de afaceri Constantin Popescu, preşedintele PSD Orşova, în dosarul în care sunt acuzaţi de fapte de corupţie.

Procurorii DNA au început urmărirea penală în cazul lui Adrian Duicu pentru trafic de influenţă, cumpărare de influenţă, instigare la dare de mită, permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii nedestinate publicităţii, în scopul obţinerii de foloase necuvenite, instigare la abuz în serviciu şi două infracţiuni de folosire a influenţei şi autorităţii, de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid politic, în scopul obţinerii pentru altul de foloase necuvenite.

Luni, liderul PSD, premierul Victor Ponta a declarat că nu se dezice de preşedintele CJ Mehedinţi şi alţi şefi de consilii judeţene, aflaţi în atenţia DNA, spunând că aceştia au probleme "doar pentru că sunt din judeţe unde PSD stă foarte bine"


Citeşte şi:

Procurorii DNA continuă audierile în cazul preşedintelui Consiliului Judeţean Mehedinţi


×
x close