Preşedintele Pro România, Victor Ponta, consideră normală decizia şefului statului Klaus Iohannis de respingere a propunerii de numire a Adinei Florea în funcţia de procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
"Mi se pare o decizie normală. Ce mi se pare cel mai rău este faptul că noi nu reuşim să reparăm lucruri care merg prost şi le distrugem şi mai tare. Aşa cum doamna Kovesi a distrus ideea de anticorupţie în România, domnul Dragnea a distrus ideea de luptă împotriva abuzurilor. Aşa că nu mai avem nici anticorupţie şi avem în continuare abuzuri şi, după cum vedeţi, de doi ani ne învârtim în jurul cozii pentru că oamenii care ar trebui să rezolve lucrurile şi să le repare sunt interesaţi doar de viaţa şi de pielea lor şi nu de ceea ce se întâmplă în ansamblu. Eu cred că trebuie să avem un DNA puternic şi un DNA care să nu mai comită abuzuri, cum s-au comis în vremea doamnei Kovesi. Nu avem nici un DNA puternic şi nu am oprit nici abuzurile. (...) Cred că cei care au furat şi care iau mită şi care vând România, cum se întâmplă şi azi cu Fondul Suveran, să ajungă în închisoare, iar cei nevinovaţi nu trebuie să aibă probleme. Nu am ajuns acolo şi e păcat", a declarat Ponta, miercuri, la Palatul Parlamentului.
Preşedintele Klaus Iohannis a respins propunerea de numire a Adinei Florea în funcţia de procuror-şef al DNA.