Premierul a dat startul aniversărilor din politică, în acest weekend fiind şi zilele de naştere ale altor politicieni, liderul PNL Crin Antonescu împlinind vineri 53 de ani, iar fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu, sâmbătă, 44 de ani.
Victor Ponta a povestit jurnaliştilor că a primit din partea familiei un tort în formă de tablă de şah pe care sunt şi două figurine, un prinţ şi o prinţesă, reprezentându-i pe cei doi copii ai săi şi că are peste 400 de apeluri pierdute din partea colegilor
"Astăzi de dimineaţa m-au trezit Irina şi Andrei (cei doi copii ai săi-n.r.) şi ăsta este cel mai frumos cadou, iar diseară o să avem o masă romantică în patru. Dintre colegi, m-au felicitat mulţi, dar din păcate nu reuşesc să răspund la telefon, sunt vreo 400 de apeluri până în momentul ăsta", a spus Ponta, citat de Mediafax.