?I-am promis lui Cristian Diaconescu preşedinţia Senatului dacă mă votează. Am promis că-l voi sprijini şi am spus că, din punctul meu de vedere, Cristian Diaconescu ne-ar fi reprezentat mai bine la Senat?, a declarat Victor Ponta, în una dintre primele sale apariţii televizate în calitate de preşedinte al PSD, care a avut loc luni seară la emisiunea Sinteza Zilei. ?Dar Diaconescu a refuzat, iar din punctul meu de vedere lucrurile în privinţa lui sunt clare?, a spus Ponta, care a mărturisit şi că, dacă nu era întrebat despre acest aspect, nu ar fi spus nimic de promisiunea făcută lui Cristian Diaconescu, deoarece a fost o discuţie privată.
Sâmbătă, În timpul Congresului PSD, Cristian Diaconescu, a anunţat că se retrage din cursa pentru şefia partidului şi a precizat că îl va susţine pe Mircea Geoană pentru ocuparea acestei funcţii.
În altă ordine de idei, Victor Ponta a explicat şi cum a reuşit să câştige alegerile din partid. ?Pe mine m-a votat eşalonul 2 şi 3 al partidului, adică oameni tineri care au fost 3 - 4 ani cu mine în organizaţia de tineret, care au crescut odată cu mine. M-au votat foarte mulţi primari, o parte din liderii de organizaţii care au avut mai mult curaj şi care stau pe picioarele lor?, a precizat liderul PSD.
Ponta a mai spus că a fost ajutat, în câştigarea funcţiei, şi de o conjunctură favorabilă, datorată faptului că Mircea Geoană a candidat în ciuda faptului că a pierdut alegerile. ?Evident că a fost şi o conjunctură favorabilă: Mircea Geoană nu trebuia să mai candideze la şefia partidului, eu o să mă ţin de cuvânt şi nu o să mai candidez dacă pierd alegerile?, a arătat Victor Ponta.
Vedeţi înregistrările emisiunii Sinteza ZileiVedeţi prezentarea emisiunilor Antena 3Vedeţi prezentarea jurnaliştilor Antena 3Vedeţi transcriptul emisiunilor Antena 3Antena3.ro