El a lansat, duminică, o campanie națională Anti-Ro-Exit pentru a arăta avantajele apartenenței României la Uniunea Europeană.
Peste 600 de reprezentanți ai PES activists România și membri ai Partidului Social Democrat s-au reunit duminică, la București, în cadrul unui eveniment de lansare a campaniei naționale Anti-Ro-Exit prin intermediul căreia vor arăta avantajele apartenenței României la Uniunea Europeană, vor scoate în evidență minciunile vehiculate de anti-europeni și vor explica efectele dezastruoase ale unui Ro-Exit.
"Un Ro-Exit ar fi cel mai anti-național demers și un dezastru economic și social pentru români. Nu putem accepta acest tip de discurs care riscă să-i afecteze în mod direct pe cetățenii noștri.
Astăzi, împreună cu colegii mei din PES activists România și Partidul Social Democrat, am aprobat o rezoluție prin care începem campania Anti-Ro-Exit, cu scopul de a arăta avantajele apartenenței la Uniunea Europeană și de a prezenta riscurile reprezentate de acest tip de narativ anti-european inspirat de Moscova.
România a înregistrat de la aderarea la Uniunea Europeană până în prezent un sold pozitiv de 62 de miliarde de euro, în termeni de fonduri primite comparativ cu obligațiile sale financiare ca stat membru.
Totodată, românii circulă astăzi liber în UE, fermierii au la dispoziție anual peste 3 miliarde de euro în termeni de subvenție, iar împreună beneficiem de drepturi esențiale conferite de legislația europeană", spune Victor Negrescu, coordonator național al PES activists România.
De asemenea, europarlamentarul arată că PES activists România susține și introducerea în Constituția României a apartenenței la Uniunea Europeană, "deoarece acesta ar fi cel mai patriotic și naționalist demers pentru securitatea și dezvoltarea țării noastre".
"Ne dorim o Românie puternică în Uniunea Europeană, o țară reprezentată cu profesionalism la Bruxelles și Strasbourg, în așa fel încât noi să fim cei care dau tonul și influențează deciziile europene", adaugă Negrescu.