Europarlamentarul Victor Negrescu a contactat imediat după votul rezoluţiei din Parlamentul European fiecare eurodeputat pro-european care s-a abținut sau a votat împotriva rezoluției aprobată ieri de Parlamentul European.
Acesta și-a motivat demersul în plenul legislativului european solicitând tuturor eurodeputaților români să fie la fel de implicați pentru ca, pe data de 8 decembrie, votul în cadrul Consiliului UE să fie unul favorabil țării noastre.
"Am aprobat în Parlamentul European rezoluția privind aderarea României la spațiul Schengen, demers pe care l-am inițiat cu sprijinul colegilor din legislativul european și al grupului social-democrat. Votul favorabil a 547 de europarlamentari din cei 639 prezenți demonstrează sprijinul real de care beneficiază România.
Din păcate, au existat și voci împotriva țării noastre, mai ales din partea grupurilor extremiste, dar și din partea unor eurodeputați din partidele pro-europene PPE, Renew sau Verzi. 49 de voturi împotrivă și 43 de abțineri. Singurul grup politic care a votat în unanimitate pentru aderarea României la spațiul Schengen este grupul social-democrat.
În acest context, am contactat deja fiecare eurodeputat pro-european care a exprimat reticențe, pentru a le explica de ce România merită în spațiul Schengen, ca să înțeleg motivația din spatele deciziei lor și să îi conving să își schimbe inclusiv votul dat în plenul legislativul european.
Vom lupta până la capăt pentru acordarea unui vot pozitiv pentru România, în Consiliu, pe 8 decembrie. Invit eurodeputații din toate partidele politice să procedeze similar și să insiste pentru aderarea țării noastre la spațiul Schengen", a explicat demersul său eurodeputatul social-democrat Victor Negrescu.
Cu toate că am avut un vot covârşitor, în plenul Parlamentului European, pentru aderarea României la spaţiul Schengen, au existat inițial 49 de voturi împotrivă și 43 de abțineri, mai ales din partea grupurilor extremiste, dar și din partea unor eurodeputați din partidele pro-europene PPE, Renew sau Verzi. În acest context, am contactat deja fiecare eurodeputat pro-european care a exprimat reticențe, pentru a le explica de ce România merită în spațiul Schengen, ca să înțeleg motivația din spatele deciziei lor și să îi conving să își schimbe inclusiv votul dat în plenul legislativul european. Deja am convins un eurodeputat care mi-a scris că şi-a schimbat votul în favoarea României. Vom lupta până la capăt pentru acordarea unui vot pozitiv pentru România, în Consiliu, pe 8 decembrie. Invit eurodeputații din toate partidele politice să procedeze similar și să insiste pentru aderarea țării noastre la spațiul Schengen.
Publicată de Victor Negrescu pe Marţi, 18 octombrie 2022