Antena 3 CNN Politică Victor Negrescu: "Aderarea României la spațiul Schengen este un drept"

Victor Negrescu: "Aderarea României la spațiul Schengen este un drept"

Claudia Popovici
1 minut de citit Publicat la 18:57 26 Apr 2023 Modificat la 18:57 26 Apr 2023
BeFunky-collage - 2023-04-26T185652.560

Ministrul de Interne Lucian Bode a declarat miercuri că i-a transmis ministrului austriac de Interne, Gerhard Karner, că procesul de aderare a României la spațiul Schengen trebuie să se finalizeze în acest an.

Acesta a anunțat că au fost adoptate miercuri mai multe decizii pentru prevenirea migrației ilegale. Este vorba de un memorandum pentru cooperare consolidată în Oradea, unde partea austriacă va putea trimite, din nou, un ofițer de legătură.

De asemenea, a fost semnat un memorandum între MAI, Ministerul Federal de Interne din Austria și Poliția din Ungaria pentru stabilirea unor patrule comune în zona și în punctul de trecere Nădlac II. Totodată, conform unei alte înțelegeri semnate miercuri, un reprezentant al MAI va merge la Viena să lucreze cu experți austrieci în domeniul migrației.

În acest context, europarlamentarul Victor Negrescu a reacţionat şi a subliniat că aderarea României la spațiul Schengen este un drept și nu avem de ce să ne negociem principiile, mai ales că ne-am îndeplinit toate obligațiile, spune europarlamentarul.

„Legătura pe care o face ministrul de interne de dreapta din Austria cu problemele din spațiul Schengen sau cu incapacitatea lor de a gestiona fenomenul migrațional, nu are nimic de-a face cu România care nu este responsabilă pentru aceste lucruri, fiind în afara zonei de liberă circulație.

Faptul că, în decembrie, guvernul de dreapta din Austria a votat pentru Croația și împotriva României, arată lipsa de coerență. Adevărul este altul. Dreapta europeană, cu lideri precum cei din Austria, a politizat subiectul Schengen și instrumentalizează migrația pentru voturi. Așa cred ei că vor câștiga alegerile, deși eșecul politic al dreptei de a livra bunăstare, nu poate fi compensat cu o retorică populistă”, scrie europarlamentarul Victor Negrescu pe Facebook.

La nivel european, dreapta se apropie tot mai mult de extrema dreapta, totul pentru putere, adaugă acesta:

„Sper ca liderii raționali din familia popularilor europeni să pună stop acestui non-sens și să sprijine cu adevărat aderarea României la spațiul Schengen. Faptul că vizita de la București a ministrului de interne nu aduce nicio perspectivă de aderare și nici măcar includerea acestui punct la Consiliul Justiție și Afaceri Interne din iunie este îngrijorător și riscă să conducă la o amânare pe termen nedefinit a aderării la zona de liberă circulație”.

×
x close