Oficialul american a dorit să sublinieze faptul că Statele Unite vor continua să sprijine România indiferent de culoarea politică sau de numele celui care va conduce ţara după alegerile de la 22 noiembrie.
?Oricine ar câştiga alegerile din noiembrie noi vom sprijini România?, a spus Joe Biden, în urma întrevederii cu preşedintele Traian Băsescu.
Vicepreşedintele SUA, Joe Biden a avut o întrevedere, la Palatul Cotroceni, cu preşedintele Traian Băsescu. După întâlnirea cu şeful statului, Biden va merge la palatul Victoria unde va discuta cu premierul demis, Emil Boc.
Preşedintele a discutat cu Biden despre parteneriatul strategic româno-amercian şi alte teme de interes de pe agenda internaţională. Potrivit lui Băsescu, venirea lui Biden este un semnal că România NU este izolată pe plan internaţional, aşa cum s-a spus în ultima perioadă.
În programul vicepreşedintelui american mai sunt prevăzute întrevederi cu ceilalţi candidaţi la preşedinţia României. După ora 16.00, liderii PSD şi PNL se vor întâlni cu vicepreşedintele american, la reşedinţa ambasadorului SUA la Bucureşti.
Antena3.ro