Scrisoarea a fost adresată premierului la două zile după ce Susanne Kastner a acuzat Guvernul României că blochează sistematic proiectele sociale.
În ultima scrisoare, vicepreşedintele Bundestagului scrie că „anul trecut, fundaţia a cărei iniţiatoare sunt a modernizat şi extins cu fonduri provenind de la guvernul federal German o casă de copii din Lipova, judeţul Arad. Mii de Euro prevăzuţi pentru copii au trebuit însă să fie plãtiţi statului sub formă de TVA. În aceeaşi situaţie se află şi numeroase alte ONG-uri. În timp ce aceşti bani nu joacă nici un rol la bugetul statului român, ei lipsesc copiilor şi celorlalte persoane neajutorate din ţara dumneavoastră, care au nevoie urgentă de ei".
Antena 3