Antena 3 CNN Politică Vicepreşedintele Autorităţii Electorale, revocat

Vicepreşedintele Autorităţii Electorale, revocat

<1 minut de citit Publicat la 23:41 01 Mar 2007 Modificat la 23:41 01 Mar 2007
Vicepreşedintele Autorităţii Electorale, revocat
Traian Băsescu a semnat decretele de schimbare a reprezentantului Preşedinţiei în cadrul Autorităţii Electorale Permanente. Astfel, Ana Maria Pătru îi va lua locul lui Alexandru Radu, pentru care şeful statului a semnat decretul de revocare din funcţia de vicepreşedinte al Autorităţii Electorale Permanente.

Ana Maria Pătru, noul vicepreşedinte, a ocupat funcţia de director coordonator al Autorităţii Electorale Permanente - Filiala Regională Sud. Potrivit Mediafax, Autoritatea Electorală Permanentă este condusă de un preşedinte cu rang de ministru, numit de Camera Deputaţilor şi Senat în şedinţă comună.

×
Parteneri
x close