Antena 3 CNN Politică Vicepremierul Marcel Ciolacu, înlocuit în funcția de lider al grupului parlamentar al PSD din Camera Deputaţilor

Vicepremierul Marcel Ciolacu, înlocuit în funcția de lider al grupului parlamentar al PSD din Camera Deputaţilor

<1 minut de citit Publicat la 17:35 29 Iun 2017 Modificat la 17:35 29 Iun 2017
o_1bjq4e8ddn12i0fveu1d2rvpd8.jpg

Marcel Ciolacu a fost înlocuit de Nelu Munteanu în funcția de lider al grupului parlamentar al PSD din Camera Deputaţilor.

Marcel Ciolacu va fi vicepremier, fără portofoliu, în Guvernul Mihai Tudose. El va avea ca atribuții coordonarea interministerială, scrie dcnews.ro.

"Una dintre disfuncționalitățile din vechiul Guvern pe care le-am sesizat și eu și la care s-au sesizat foarte pregnant mai ales efectele au fost anumite inițiative sau puncte din programul de guvernare care necesitau o corelare interministerială. Este foarte greu ca un coleg de-al nostru cu rang de ministru secretar de stat sau consilier de stat la primul-ministru să coordoneze alți doi, trei, patru miniștri și atunci aceasta a fost soluția ca vicepremierul, cu probleme speciale cumva, să aibă în atribuții coordonarea interministerială", a explicat Mihai Tudose.

×
Etichete: guvernul tudose
x close