Antena 3 CNN Politică Vasile Dâncu: PSD trebuie să elimine "javrele bătrâne"

Vasile Dâncu: PSD trebuie să elimine "javrele bătrâne"

1 minut de citit Publicat la 07:38 31 Oct 2007 Modificat la 07:38 31 Oct 2007
Vasile Dâncu: PSD trebuie să elimine "javrele bătrâne"
Fostul vicepreşedinte PSD Vasile Dâncu afirmă, într-un interviu publicat în ediţia online a "Gazetei de Cluj" şi preluat de presa centrală că liderii partidului trebuie să păstreze "bătrânii înţelepţi" şi să elimine "javrele bătrâne" pentru care PSD e doar "cârpă de şters pe picioare". Vasile Dâncu a acordat interviul în urmă cu 3 săptămâni, dar a fost publicat abia marţi.

Vicepreşedintele PSD Nicolae Văcăroiu a declarat miercuri că nu înţelege ce caută Vasile Dâncu în PSD, şi a mărturisit că i-a spus şi în mod direct acestuia: ?Domnule, nu te regăseşti în partidul ăsta. Vezi-ţi de treabă şi du-te în altă parte!?. Văcăroiu nu a comentat afirmaţiile făcute de Dâncu în interviul acordat Gazetei de Cluj. Întrebat dacă se va discuta în partid despre sancţiuni la adresa lui Dâncu, Văcăroiu a spus: ?Vom discuta!?. În plus, acesta a precizat că va avea loc şi un Congres în partid, după alegerile europarlamentare.

Vasile Dâncu a acordat un interviu ziariştilor de la "Gazeta de Cluj" în urmă cu 3 săptămâni, imediat după votul din Parlament asupra moţiunii de cenzură iniţiată de PSD. Fostul vicepreşedinte social-democrat critică situaţia din partid şi spune că nu înţelege de ce Mircea Geoană nu grăbeşte reforma şi schimbarea oamenilor.

"Ce poate face Mircea Geoană şi colegii vicepreşedinţi? Curăţenie rapidă şi reformă. Trebuie să eliminăm paralelismele de autoritate şi toate formele de leadership artificial. Trebuie păstraţi bătrânii înţelepţi, dar eliminate javrele batrâne pentru care partidul este doar o cârpă de şters pe picioare. Trebuie să terminăm urgent cu resturile bolşevice şi cu sinecurile pentru scursorile vechiului regim", spune fostul vicepreşedinte PSD.

Dâncu mai spune că în PSD ar trebui redeschisă competiţia în organizaţiile locale şi continuată descentralizarea. "Dacă nimic din toate acestea nu se va întâmpla, atunci preşedinţia şi legitimitatea actualei echipe se vor pune în discuţie. Mircea Geoană nu este prostănac, înţelege sigur ce are de făcut. N-o să înţeleg niciodată de ce face tot ceea ce îl fragilizează, pe el şi partidul, de ce nu grăbeşte reforma şi schimbarea oamenilor. Când mereu îi aduci pe duşmani la masa ta, îţi pierzi prietenii", a mai declarat Dâncu.

După publicarea interviului, Vasile Dâncu a legat atitudinea critică la adresa partidului de eşecul moţiunii, precizând că se afla sub impresia momentului.

ATACUL LUI VASILE DÂNCU

Antena 3

×
x close