Noul Birou Permanent Naţional al PDL s-a reunit, duminică după-amiază, într-o şedinţă informală, la sediul din Modrogan al partidului.
Înainte de întâlnire, preşedintele PDL, Vasile Blaga, a menţionat că membrii conducerii partidului vor începe să pună în aplicare, duminică informal, iar luni formal, în şedinţa de Birou, deciziile luate în Convenţie.
"Avem mult de lucru", a arătat el.
Întrebat dacă vor fi stabilite responsabilităţile pentru fiecare nou membru al conducerii partidului, el a răspuns afirmativ. "O să am astfel de propuneri, cu Statutul în faţă, evident, o să ascult şi părererea colegilor, pentru că e mult de muncă, e foarte mult de muncă", a arătat liderul PDL.
Întrebat despre situaţia filialelor şi a liderilor de filiale care au avut rezultate slabe în alegeri, Blaga a spus că se vor face analize "filială cu filială", aşa cum s-a făcut de fiecare dată după alegeri.
"În urma analizelor care se impun, pentru că într-un fel trebuie tratată o filială din Caraş cu o altă filială - şi ştiţi bine la ce mă refer, a rămas complet descoperită chiar în campanie -, dar până la urmă eu sunt convins că va trebui să luăm aceleaşi măsuri peste tot, repet, nu cu inima", a menţionat Blaga. Potrivit afirmaţiilor sale, PDL se află în faţa unei campanii electorale responsabile.
Democrat-liberalii şi-au ales, sâmbătă, noua conducere. Preşedintele partidului, preşedinţii Comisiei de etică şi Comisiei de revizie şi control au fost votaţi de delegaţii la Convenţia naţională extraordinară, iar ceilalţi membri ai BPN de către Consiliul Naţional de Coordonare.
În noul Birou Permanent Naţional al PDL au fost aleşi: Vasile Blaga - preşedintele partidului; Cezar Preda, Dorin Florea, Cristian Preda, Mihai Stănişoară - prim-vicepreşedinţi; Gheorghe Flutur - secretar general; George Scripcaru, Mircea Hava, Gabriel Berca, Anca Boagiu, Constantin Ostaficiuc, Raluca Turcan, Andreea Paul, Cristian Boureanu, Sever Voinescu, Radu F. Alexandru, Traian Igaş, Florin Popescu, Alin Tişe, Costică Canacheu, Sulfina Barbu - vicepreşedinţi; Bogdan Cantaragiu, Ion Dumitrel, Alin Popoviciu - secretari generali adjuncţi; Theodor Paleologu, Mihai Dan Marian, Constantin Dumitru, Ioan Ruşeţ, Marian Jean Marinescu, Marian Zlotea - secretari executivi.
De asemenea, la Convenţia naţională extraordinară de sâmbătă, Daniel Buda a fost ales preşedintele Comisiei de etică, litigii a PDL, iar Gheorghe Albu a fost validat preşedinte al Comisiei de revizie şi control.