Liderul PDL, Vasile Blaga, a declarat, sâmbătă, la Sibiu, că nu va intra în competiţia internă pentru desemnarea candidatului la preşedinţie, dar că dacă va fi solicitat de colegii de partid, "la un moment dat", să ocupe o funcţie publică, atunci va renunţa la cea de preşedinte al partidului.
"Aşa cum am susţinut la Convenţia Naţională sunt consecvent: locul preşedintelui partidului este la Modrogani, nici la Palatul Victoria, nici la Palatul Cotroceni. De aceea, nu voi intra în această competiţie internă pentru desemnarea candidatului pentru alegerile prezidenţiale", a spus Blaga, conform
Mediafax.
Acesta a precizat că, dacă va fi solicitat de către colegii de partid, "la un moment dat", să ocupe o funcţie publică, va renunţa la funcţia de lider al partidului.
"Dacă voi accepta, dacă partidul îmi va cere, la un moment dat, să ocup o funcţie publică din nou - să ştiţi că nu sunt ahtiat după funcţii publice, în afară de premier şi de preşedinte am avut toate funcţiile posibile: am fost prefect, am fost ministru de cinci ori şi vicepremier - atunci altcineva va trebui să fie preşedintele partidului. Eu nu-mi schimb părerea. Eu nu sunt Ponta sau Antonescu. Când am spus că-i albă, e albă. Ce am spus când nu eram preşedinte de partid, este cu atât mai valabil acum când sunt preşedinte de partid", a mai spus Blaga.
El a menţionat că luni, la şedinţa Comitetul Naţional Director, va fi stabilit calendarul de desemnare a candidatului PDL pentru alegerile prezidenţiale.
"Este o mare responsabilitate", a mai spus liderul PDL.
La rândul său, prim-vicepreşedintele PDL, Cătălin Predoiu, a declarat, în aceeaşi conferinţă de presă, că momentan nu ia în discuţie posibilitatea intrării în această cursă internă.
"Sunt într-un turneu de a cunoaşte baza partidului. Cred că orice lider trebuie să ştie care sunt problemele nu numai la nivel central, ci şi la baza partidului. Orice discuţie legată de orice alt proiect este subsecventă acestui proiect. În această etapă atenţia mea este concentrată pe guvernul alternativă şi pe legătura, coordonarea, cooperarea pe care mi-o doresc cu filialele", a declarat Predoiu.
Întrebat dacă exclude posibilitatea intrării în cursa internă pentru desemnarea candidatului la prezidenţiale, Predoiu a spus: "Orice discuţie o fac abia după ce înţeleg ce vrea partidul, ce-şi doreşte, ce şi-ar dori inclusiv de la această cursă".