Purtătorul de cuvânt al ALDE, Varujan Vosganian, a declarat marţi că formaţiunea pe care o reprezintă îl va desemna "aproape sigur" pe preşedintele Călin Popescu-Tăriceanu drept candidat la alegerile prezidenţiale.
"Noi avem mâine o reuniune. E aproape sigur că vom desemna pe Călin Popescu-Tăriceanu candidatul nostru la Preşedinţia României, aşa cum rezultă din sondaje şi din înţelegerile pe care, prealabil, le-am făcut cu PSD. Călin Popescu-Tăriceanu e singurul care poate coagula voturi din mai multe partide, din mai multe spectre ideologice şi singurul care are şanse reale să îl învingă pe Iohannis", a spus Vosganian, la Antena 3.
El a precizat că ALDE "a luat act cu dezamăgire" de decizia BPN al PSD de a o desemna pe Viorica Dăncilă candidat la prezidenţiale.
"Am sentimentul nedumeritor că PSD nu vrea să fie un actor important în această campanie pentru prezidenţiale, s-ar putea ca PSD să aibă alte priorităţi, altele decât cele privind câştigarea fotoliului prezidenţial. Mă surprinde că doamna Dăncilă vorbeşte de responsabilitate tocmai în momentul în care PSD şi-a încălcat promisiunile pe care le-a făcut în cadrul coaliţiei privind procedura de desemnare a candidatului prezidenţial. În mod firesc ar fi trebuit ca PSD să aibă propria opţiune, ALDE propria opţiune şi ele să fie comparate în cadrul sondajelor. Niciun sondaj între doamna Dăncilă şi domnul Tăriceanu nu consideră că doamna Dăncilă are prima şansă", a adăugat Varujan Vosganian.
Acesta a mai spus că ALDE şi-a pierdut încrederea în corectitudinea PSD şi cere garanţii suplimentare.
"În legătură cu guvernarea, deocamdată merge înainte, chestiunea e că ne-am pierdut încrederea în corectitudinea partenerului nostru, PSD. Va fi nevoie de câteva garanţii suplimentare privind şi restructurarea Cabinetului, privind şi priorităţile guvernării, privind şi procedurile interne ale coaliţiei", a precizat purtătorul de cuvânt al ALDE.
Preşedintele PSD, Viorica Dăncilă, a fost desemnată de Biroul Permanent Naţional al partidului drept candidat al social-democraţilor la Preşedinţie, potrivit unor surse. Decizia urmează să fie validată în Comitetul Executiv Naţional al PSD.