Patruzeci de persoane cu funcţii de conducere din Romgaz, Ministerul Economiei şi ANRE sunt cercetate penal pentru complot şi subminarea economiei naţionale. Varujan Vosganian solicită procurorilor să îi audieze şi pe Emil Boc, cel care a semnat OUG 54/2009 privind stabilirea unor măsuri temporare în domeniul gazelor naturale, 'care extindea de o manieră fără precedent facilităţile acordate consumatorilor întreruptibili' şi pe preşedintele Traian Băsescu, cel care a promulgat legea.
CITEŞTE INTEGRAL SCRISOAREA LUI VARUJAN VOSGANIAN
Vosganian susţine că a acordat, prin ordin al ministrului, în baza unor note semnate, succesiv, de el şi de ministrul Agriculturii Dacian Cioloş, aprobate în Guvern, 'un discount comercial de câteva procente pentru consumatorii întreruptibili, cu condiţia ca aceştia să-şi onoreze obligaţiile de plată asumate'.
'Decizia era în consonanţă cu legislaţia română şi europeană din domeniul gazelor, fiind o formă de compensare a riscurilor la care se expun consumatorii întreruptibili şi care a fost utilizată nu doar din 2005, ci cu mult mai înainte. Am luat această decizie în momentul în care industria chimică a decis să trimită în şomaj aproape 10.000 de salariaţi, din cauza creşterilor preţului gazului, materie primă de bază în această industrie. Am luat această decizie pentru cei aproape zece mii de salariaţi care primiseră preaviz de încetare a activităţii, am făcut-o pentru industria autohtonă şi pentru asigurarea capacităţilor de producţie şi desfacere de la Romgaz SA. Nu am luat această decizie pentru a favoriza pe vreunul dintre proprietarii companiilor întreruptibile, cu atât mai mult cu cât n-am avut şi nu am legături personale ori profesionale cu niciunul dintre aceştia', scrie Vosganian.
El aminteşte că, în anul 2009, premierul Emil Boc a semnat OUG 54, iar legea a fost promulgată, fără obiecţii, de preşedintele Traian Băsescu.