Imediat după discursul preşedintelui Traian Băsescu s-au intensificat discuţiile pentru formarea unei majorităţi. Având în vedere că mesajul de la Cotroceni a fost ferm ? Guvern stabil, sprijinit de o largă majoritate în Parlament ? toate partidele se simt îndreptăţite să spere că vor ajunge la guvernare. Deocamdată, prima mişcare pare să o fi făcut PSD, presat din interiorul partidului să obţină puterea. Aşa că, discuţiile dintre PSD şi PD-L, partidul preferat de preşedinte, s-au intensificat.
PSD cedează primul pentru a obţine două portofolii
Surse apropiate negocierilor au declarat pentru Antena3.ro că în acest moment s-ar fi convenit o primă platformă de lucru pe care atât PD-L, cât şi PSD au acceptat-o. Astfel, PSD ar fi fost de acord ca premierul să fie numit de PD-L, solicitând în schimb să aibă prima obţiunea pentru alegerea a două ministere. Încă nu este foarte clar care sunt portofoliile dorite de PSD. Potrivit aceloraşi surse, social-democraţii şi-ar îndrepta prioritar atenţia spre ministerele apărării, jusţiei şi finanţelor. Se pare că această variantă de lucru ar fi fost acceptată de PD-L, urmând ca discuţiile să avanseze. Un alt punct asupra căruia s-a căzut de acord a fost împărţirea celor două Camere ale Parlamentului: una la PD-L, una la PSD.
Şi dacă Geoană şi Tăriceanu se înţeleg peste noapte?
Totuşi, această variantă este doar una de lucru, în condiţiile în care discuţiile au în vedere toate cele trei partide puternice: PSD, PD-L şi PNL. Nu este de neglijat faptul că preşedintele PD-L, Emil Boc, a declarat ferm că preferă o alianţă cu PNL. De asemenea, mai multe surse dădeau ca sigură o întâlnire între preşedintele PSD, Mircea Geoană, şi preşedintele PNL, Călin Popescu Tăriceanu. Cele două partide încep pentru prima dată la modul serios tatonările pentru varianta în care ar exclude PD-L de la guvernare.
Antena3.ro