Liderii PDL analizează varianta restructurării Guvernului, prin comasarea unor ministere şi desfiinţarea funcţiei de vicepremier, au declarat surse democrat-liberale.
Potrivit unor surse din PDL, citate de Mediafax, printre variantele analizate se află comasarea Ministerului Administraţiei şi Internelor cu Ministerul Dezvoltării şi a Ministerului Turismului cu Sportul, urmând ca Ministerul Educaţiei să preia atribuţiile în domeniul tineretului.
Ministerul Comunicaţiilor ar urma să fie transformat în agenţie, conform surselor citate.
Premierul Emil Boc s-a întâlnit, la Guvern, cu liderii PDL, înainte de a lua o decizie în privinţa revocării lui Dan Nica din funcţia de ministru al Administraţiei şi Internelor.
Antena3.ro