„Aştept să vină mascaţii dimineaţa la 6. Mă uit ăn fiecare zi pe geam. Până îmi vine rândul, sunt alături de Nicolescu”, a declarat edilul sectorului 5.
Social-democraţii au pichetat marţi toate sediile PDL din ţară, în semn de protest. Opoziţia acuză faptul că arestarea lui Constantin Nicolescu s-a făcut la comandă politică.
“Traian Băsescu ştia de la Strasbourg că fusese deja arestat pentru fapte de corupţie, deşi la momentul la care a fost prezentat la instanţă s-a spus că este o problemă cu sponsorizarea Arhiepiscopiei Muscelului. Traian Băsescu ştia el, la Strasbourg, înainte să ştie judecătorii ce se va întâmpla”, a declarat liderul PSD, Victor Ponta.
Democrat-liberalii susţin însă că reacţia Opoziţiei este doar o obsesie anti-Băsescu. “Instigarea la violenţă, la nelinişte socială, crearea de tensiuni, fac parte dintr-un plan de a-l aduce la putere pe domnul Victor Ponta în funcţia de preşedinte şi pe domnul Adrian Năstase în funcţia de premier”, este de părere Sever Voinescu, deputat PDL.
Constantin Nicolescu a fost acuzat de procurorii DNA Piteşti pentru luare de mită şi trafic de influenţă. Acesta a fost arestat preventiv pentru 29 de zile de magistraţii Tribunalului Argeş.