Fostul ministru al Agriculturii Valeriu Tabără (PDL) a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, că seceta ar fi cuprins minţile celor care fac parte din actualul Guvern, în cazul cărora "s-au contractat celulele" şi acum a început să "le plouă în cap".
Tabără a comentat afirmaţiile senatorului PNL Varujan Vosganian, care "găsea argumente că reducerea creşterii economice din acest an se datorează strict secetei".
"E adevărat că a fost o secetă extraordinară, tehnologică, atmosferică, şi culmea că a cuprins şi minţile din Guvern. E secetă peste tot şi s-ar putea ca pe seceta aceasta să se fi contractat celulele şi iată că plouă şi probabil la unii să le plouă în cap şi să vină cu noi idei pe mai departe", a spus fostul ministru al Agriculturii.
Tabără a mai susţinut că a avertizat încă din toamna anului 2011 că acest an va fi unul greu, în care domeniul agricol va fi afectat de secetă, fapt pentru care a şi convocat Consiliul Naţional pentru Combaterea Secetei. El a precizat că actualul ministru al Agriculturii nu numai că nu a convocat acest for, dar nu a supravegheat procesul de irigare în acest an, multe dintre canalele de irigaţii nefiind folosite în primăvară.