PSD şi PRM au anunţat în acest weekend, cu surle şi trâmbiţe, că s-au aliat în mod oficial în perspectiva unei colaborări electorale la alegerile locale din 2012. Pentru social-democraţi pare mai mult un succes de imagine, de vreme în plan practic s-au cam ales cu praful de pe tobă. Prima izbândă pe care social-democraţii sperau să o obţină, ca efect imediat, intrarea în opoziţie a celor trei consilieri din Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi, implicit crearea unei noi majorităţi la nivelul acestei instituţii, nu s-a materializat. În frunte cu viceprimarul general Victor Iovici, care îşi datorează funcţia înţelegerii cu PDL, consilierii lui C.V. Tudor nu dau nici un semn că se vor conforma dorinţei şefului de partid. care a rupt atât de teatral protocolul cu PDL în faţa camerelor de luat vederi. Şi anunţul liderului cu PRM cu retragerea sprijinului politic ca sancţiune pentru continuarea colabărării cu PDL în acest for îi lasă rece. PDL , împreună cu reprezentanţii PNG-CD deţin deja, cu un vot în plus, majoritatea în CGMB, situţie care previne orice încercare de demitere a consilierilor PRM pe modelul Fuciu, atât timp cât aceştia vor rămâne fideli actualei puteri.
Protocolul PSD-PRM semnat ieri este valabil la nivelul Bucureştiului şi prevede, în general, o colaborare electorală la viitoarele alegeri locale, europarlamentare şi locale. CV Tudor nu a exclus chiar susţinerea unui candidat comun pentru Primaria Generală a Bucureştiului.
Calculul de acasă, nu se pupă cu cel din târg: PDL contează în continuare pe consilierii PRMTotuşi, liderul PSD Bucureşti, Marian Vanghelie era interesat mai degrabă de efectele sale imediate: trecerea de facto a celor trei consilieri PRM de la nivelul CGMB din tabăra PDL în cea a consilierilor social-democraţi şi liberali. Un asemenea scenariu i-ar fi oferit lui Vanghelie satisfacţia atingerii unui obiectiv în direcţia căruia a depus eforturi considerabile în ultimii doi ani: construirea unei majorităţi controlate de PSD la nivelul CGMB în defavoarea PDL şi crearea unui ascendent de imagine pentru propriul partid la nivelul Capitalei în perspectiva viitoarelor campanii electorale.
?Aşa cum el a garantat pentru distinsa profesoară Cati Andronescu, aşa garantez şi eu acum pentru Marian Vanghelie?, a spus ieri C.V. Tudor, la semnarea procotolului punând mâna pe umărul liderului PSD Bucureşti. Liderul PRM a mai anunţat că le va retrage sprijinul politic celor 3 consilieri ai partidului şi va cere înlocuirea acestora drept sancţiune pentru colaborarea cu ?mafia PDL?.
Euforia momentului a ţinut însă doar o zi. Potrivit unor surse social-democrate, anunţul lui CV Tudor privind retragerea sprijinului politic pentru cei trei rebeli din CGMB care nu se supun deciziei de partid are puţine şanse de reuşită. Conform procedurii, solicitarea PRM de retragere a sprijinului politic trebuie aprobată mai întâi de majoritatea consilierilor generali pentru ca ea să fie pusă în aplicare.
Or PDL, care este interesat să-şi fidelizeze grupul lui Iovici şi să-l facă cât mai dependent de propriile sale acţiuni, dispune, împreună cu cei patru reprezentanţi PNGCD, de voturile a 28 din totalul de 55 de consilieri generali. PSD deţine 16 locuri de consilieri, iar PNL are 8 reprezentanţi, voturi total insuficiente pentru susţinerea cu succes a unei acţiuni de demitere a celor 3 consilieri PRM din CGMB şi de înlocuire cu alte persoane, mai obediente faţă de CV Tudor. În aceste condiţii, zestrea cu care CV Tudor vine în noua alianţă cu PSD este nulă.
Precedentul FuciuVanghelie nu este la prima încercare de reconfigurare a raporturilor de putere din CGMB în favoarea sa. Anul trecut, în mai, a reuşit să provoace defecţiunea consilierului general al Capitalei, penegistul Daniel Fuciu, din tabăra PDL şi să determine PRM să joace la două capete. Pentru câteva zile, social-democraţii au sperat că vor obţine majoritatea şi că vor dicta în şedinţele Consiliului Capitalei.
Democrat-liberalii au ripostat pe măsură. PRM a fost atras în ecuaţie prin oferirea unui post de viceprimar lui Iovici, iar pe 24 august, preşedintele PNG, Gigi Becali, a transmis CGMB un document prin care informa că Fuciu a fost exclus din partid.
Ulterior anunţului făcut de Becali, PDL şi PNG au reuşit, în şedinţa Consiliului General al Municipiului General din 31 august, să îl schimbe din funcţia de consilier general pe Fuciu, obţinând astfel majoritatea absolută, respectiv 28 de consilieri din totalul de 55. Majoritatea s-a realizat în condiţiile în care PRM a jucat totuşi, la două capete, lipsind de la retragerea mandatului deţinut de Fuciu, dar votând pentru validarea unui nou consilier PNG, Nicolae Răileanu.
Instanţa avea să confirme legalitatea votului dat în CGMB, respingând ca inadmisibilă solicitarea fostului consilier general al Capitalei de constatare a nulităţii hotărârii CGMB prin care mandatul de consilier îi era invalidat. Dacă Fuciu câştiga la tribunal, partenerul de conjunctură al coaliţiei, PRM, ar fi trecut în tabăra PSD şi PNL, iar social-democraţii ar fi obţinut postul de viceprimar deţinut la acea vreme de democrat-liberalul Mircea Raicu, un adevărat tun de imagine pe care Vanghelie ar fi putut să-l folosească în campaniile electorale care urmau.
Marius Vulpe, Antena3.ro