Antena 3 CNN Politică Vacanţă pe banii statului. Vezi cât a cerut un deputat PDL pentru o deplasare în Grecia şi Italia

Vacanţă pe banii statului. Vezi cât a cerut un deputat PDL pentru o deplasare în Grecia şi Italia

N.B.
1 minut de citit Publicat la 15:24 20 Sep 2012 Modificat la 15:24 20 Sep 2012
Vacanţă pe banii statului. Vezi cât a cerut un deputat PDL pentru o deplasare în Grecia şi Italia
Foto: INTACT Images
Deputatul PDL William Branza a fost cinci zile în Grecia şi patru la Veneţia, pe banii statului. Parlamentarul democrat liberal sustine ca nu a fost in vacanta in Grecia si la Venetia, ci in interes de serviciu, asa că, la întoarcere, a cerut  să i se deconteze toate cheltuielile de aproape 3.000 de euro.

Deputatul democrat-liberal, William Brânză, a fost ales în colegiul pentru românii din străinătate. Aşa că, în fiecare lună are dreptul la o deplasare în străinătate. În luna iunie, însă, pedelistul a fost plecat în trei călătorii, toate plătite de la bugetul de stat. Deplasările în Portugalia, Spania şi Italia ne-au costat peste 3000 de euro. În lunile următoare, Brânză a plecat din nou. În Italia şi apoi în Grecia.

"Nu m-am bronzat nici în Grecia, nici în Italia, m-am bronzat la noi (...) era un eveniment la care participau autorităţile din Grecia, era un eveniment foarte important, eram în vacanţa parlamentară aşa că am preferat să iau cel mai ieftin zbor, low cost şi după aceea am depus actele la biroul permanent, n-am solicitat diurnă" a declarat deputatul PDL.

În acte, însă, scrie altceva. William Brânză a cerut diurnă pentru toate cele 9 zile de deplasare, 809 euro biletul de avion până la Veneţia şi 609 euro până în Grecia. La asta se adaugă cazarea de 880 de euro în ambele deplasări şi taxiul de 119 euro.

În total, Brânză a cerut de la Camera Deputaţilor 2921 de euro. Conducerea a refuzat, însă, să-i dea banii. Deputaţii n-au fost impresionaţi nici de faptul că în Italia, William Brânză a investigat cazul medicului care a refuzat să opereze un marinar român.

Săptămâna viitoare, însă, William Brânză va pleca în Cipru pe banii statului.


×
x close