Cristian Preda nu va mai fi exclus din PDL. Conducerea partidului a decis că ofensele europarlamentarului Preda aduse în urmă cu o lună lui Silviu Prigoană nu mai sunt atât de grave încât Preda să iasă din tabăra democrat-liberală.
"Decizia Biroului Permanent Naţional a fost cu abţinere de a nu mai trimite propunerea de excludere din partid a lui Cristian Preda. Atitudinea domnului Preda a fost produsul unei evoluţii de mai bine de o lună de zile şi a discuţiilor pe care le-a avut cu mine şi cu conducerea partidului. (...) Cristian Preda este o resursă importantă a PDL de care avem nevoie", a clarificat preşedintele PDL, Emil Boc.
"Suntem într-o bătălie cu această ofensivă socialistă. Am spus-o, PSD şi PNL sunt două filiale ale aceleiaşi formaţiuni şi credem că în acest moment e nevoie de solidaritate şi de coerenţă", a spus, la rândul său, Cristian Preda.
Citeşte şi
Cristian Preda a dezvăluit, la Antena 3, de ce nu îl sprijină pe Prigoană la Primăria Capitalei. Ce voia să introducă deputatul în România.