Antena 3 CNN Politică USR PLUS îl amenință pe Nicușor Dan cu plângere penală, dacă nu îl demite pe directorul ASSMB și nu își cere „scuze publice”

USR PLUS îl amenință pe Nicușor Dan cu plângere penală, dacă nu îl demite pe directorul ASSMB și nu își cere „scuze publice”

Mia Lungu
1 minut de citit Publicat la 23:28 22 Iul 2021 Modificat la 23:28 22 Iul 2021
nicusor dan-primarie
Sursa foto: Hepta

USR PLUS îl acuză pe edilul Capitalei de „tentativă de trucare a concursului pentru ocuparea postului de Director al Direcției Management și Structuri Unități Sanitare”.

„USR PLUS i-a solicitat ieri Primarului General măsuri ferme, după tentativa de trucare a concursului pentru ocuparea postului de Director al Direcției Management și Structuri Unități Sanitare. ASSMB și PMB au impus niște condiții pentru ocuparea postului care par cu dedicație pentru domnul dr. Cristinel Badiu, vicepreședinte PNL Sector 4: excluderea celor cu experiență de conducere în privat prin condiția: „experiență de conducere într-o instituție publică”; excluderea celor cu specializare în studii juridice, economice, în management sanitar prin condiția „diplomă de licență în medicină”.

Mai mult, cu privire la experiență, ASSMB și primarul general condiționează participarea la concurs de „15 ani vechime în specialitate” cu doar - atenție – „6 luni vechime într-o funcție de conducere”. Câți ani credeți că are experiență în specialitate și într-o funcție de conducere domnul dr. Cristinel Badiu, vicepreședinte PNL Sector 4 conform CV-ului dumnealui? Mai rămânea doar ca primarul general și ASSMB să solicite și apartenența candidatului la Marea Lojă Națională, condiție ce ar fi fost de asemenea îndeplinită de candidatul preferat (conform declarației de interese a dânsului).

Am solicitat ieri suspendarea concursurilor și măsuri împotriva celor care au pus la cale și au girat această mascaradă.

USR PLUS București va acționa în justiție pentru înlăturarea acestor practici, inclusiv prin sesizarea organelor de cercetare penală, dacă primarul general Nicușor Dan nu va lua măsurile care se impun: demiterea de îndată a directorului ASSMB, domnul Vasile Apostol și prezentarea de scuze publice de către primarul general Nicușor Dan.”, se arată în comunicatul USR PLUS.

×
x close