Antena 3 CNN Politică Elena Lasconi și-a anunțat candidatura la șefia USR și la prezidențiale. Dominic Fritz se retrage

Elena Lasconi și-a anunțat candidatura la șefia USR și la prezidențiale. Dominic Fritz se retrage

profimedia-0784023760
de Robert Kiss    |    16 Iun 2024   •   15:22

Elena Lasconi a anunțat, duminică, într-un mesaj publicat pe Facebook, că va candida la șefia USR. În partid, Lasconi a transmis că își va asuma și o candidatură la alegerile prezidențiale. Totodată, primarul Timișoarei, Dominic Fritz, le-a transmis colegilor din USR că nu va mai candida.

Update 4 Dominic Fritz și-a informat colegii că nu va candida la președinția USR, deoarece propunerea de a separa candidatura la prezidențiale de președinția partidului „nu pare să aibă suficientă tracţiune momentan". El a declarat că nu dorește să dezbine și mai mult partidul și că va contribui la reconstrucția acestuia, sprijinind președintele ales. Fritz avertizează, însă, că USR nu are nevoie de „epurări interne şi o vânătoare de vrăjitoare".

„Obiectivul meu în ultimele zile a fost să construim o formulă unificatoare pentru că ultimul lucru de care avem nevoie este şi mai multă dezbinare (...) Trebuie să iau însă la cunoştinţă că propunerea mea de a separa candidatura la prezidenţiale şi preşedinţia partidului nu pare să aibă suficientă tracţiune momentan în interiorul partidului şi nu este împărtăşită nici de Lucian, nici de Elena. Să merg înainte cu ea ar risca să ne dezbine într-un moment crucial şi nu vreau să repet greşelile din USR care au dus la fragmentare”, le-a tranmis Fritz colegilor de partid.

„Nu voi candida. Vă asigur că a fost o decizie extrem de dificilă pe care am luat-o cu multă responsabilitate. Nu am nevoie de preşedinţia USR ca să particip la reconstrucţie”, a mai spus Domninic Fritz.

Update 3 Elena Lasconi a anunțat la Digi24 că va candida pentru funcția de președinte al României. Totuși, aceasta impune o condiție: să beneficieze de susținerea deplină a colegilor săi. Dacă va deveni liderul USR, primarul din Câmpulung înclină să rupă alianța cu PMP și Forța Dreptei. În ceea ce privește o posibilă colaborare cu PNL, Elena Lasconi afirmă că este deschisă dialogului, cu condiția să aibă loc „igienizări la nivelul conducerii” acestui partid.

„Dacă voi fi președintele USR, dacă voi fi aleasă de toți colegii și dacă voi avea de partea mea Biroul național și secretariatul general, da, o să-mi asum candidatura la prezidențiale. Dacă nu, nu”, a declarat Elena Lasconi.

Întrebată dacă ar mai rămâne în alianța PMP și Forța Dreptei, Lasconi a răspuns: „Nu cred că în momentul ăsta e o soluție, dar tot ce urmează să facem, trebuie făcut doar în discuții cu membrii Biroului național, cu filialele din toată țara, pentru că nu e ok să faci alianțe pe genunchi și să te aștepți la rezultate extraordinare”, a mai spus ea.

Dominic Fritz nu mai candidează, motivul fiind acela că nu a obținut încă cetățenia română, potrivit unor surse din partid, iar asta ar fi o vulnerabilitate pentru USR dacă el ar câștiga competiția internă. 

Update 2: Pentru funcția de președinte al USR va candida și Cristian Sleider, potrivit unor surse din partid.

Update: La șefia USR a anunțat că va candida și Radu Hossu, singurul român decorat de Zelenski, precum și alți membri. E vorba de Gabriel Mugur Dumitrescu, Robert Andrei Amarandei, Vasile Dinca, Luiza Oancea. 

Știrea inițială

Lasconi spune ca vrea reconstrucția partidului, în mesajul publicat pe o rețea socială.

„E vremea RECONSTRUCȚIEI! Dragi câmpulungeni, vă mulțumesc pentru încredere!  Am fost, sunt și voi fi loială Câmpulungului câte zile voi mai avea. Tot ce fac și voi face este pentru binele orașului. Nu este o promisiune, ci un legământ. Aici este casa mea. Aici este sufletul meu. Și asta datorită vouă. Mă mândresc cu Câmpulung. Mă mândresc că sunt româncă. După alegerile din 9 iunie nici nu am apucat să mă bucur de rezultate. M-am trezit într-o situație în fața căreia nu pot să rămân spectator. Refuz să stau cu mâinile în sân și să privesc cum se duce de râpă democrația din țara asta pe care o iubim cu toții. Știu că pot schimba multe și sunt datoare să încerc, așa cum fac zi de zi aici la Câmpulung. În acest moment România este roșie. Avem un partid-stat: PSD. Avem și o alternativă: USR, echipa din care fac parte. Mă doare să văd mesajul electoratului la nivel național. Românii au întotdeauna dreptate. Mesajul românilor nu trebuie ignorat, ci ascultat. Așa că am decis să-mi depun candidatura pentru președinția USR. Motivul: reconstrucția partidului, singura alternativă în fața partidului-stat. Aici la Câmpulung continuăm cu fapte. Vă rog să aveți încredere: cuvântul meu e contract! Să fim sănătoși, liberi, uniți  și să ne bucurăm unii de alții!”, a scris primărița din Câmpulung.

Lasconi vrea să candideze și la alegerile prezidențiale

În partid, Elena Lasconi a transmis că va candida și la prezidențiale: „Îmi doresc ca președintă a USR să conlucrez cu Biroul Național și Secretariatul General. Altfel, schimbarea e doar de fațadă. Știu că putem deveni o echipă și astfel îmi asum și candidatura la alegerile prezidențiale. În caz contrar, nu putem vorbi de reconstrucție. Știu că se scriu și se spun multe lucruri despre mine zilele acestea. Ba că voi face revoluție, ba că voi face nu-știu-ce tandem să nu candidez, ba că voi face înțelegere ca să nu se schimbe nimic”.

Fritz anunța în urmă cu câteva zile că își va depune dosarul pentru cetățenie

„Îmi voi depune dosarul de cetățenie în 5 iulie. Am primit o programare și îmi voi depune dosarul. Eu nu voi candida la nicio funcție, sunt primar pentru încă patru ani”, a spus Fritz în direct la Antena 3 CNN.

Miza depunerii acestui dosar este aceea că, dacă nu are cetățenie română, Dominic Fritz nu poate candida la alegerile prezidențiale.

Edilul din Timișoara susține că nu și-a depus până acum dosarul pentru cetățenie pentru că „nu a îndeplinit toate condițiile”, dar că nu există o legătură între obținerea cetățeniei române și candidatura sa la prezidențiale.

„Astea sunt condițiile. Și programarea am făcut-o acum câteva luni. Nu există o legătură între cele două. (...) Trebuie să trăiești, fără întrerupere, timp de 5 ani de zile, pe teritoriul României și asta s-a îndeplinit abia acum. Eu nu candidez pentru ambiție personală, eu candidez pentru a aduce din nou USR la victorie”, a spus Fritz.

Alegerile în USR sunt organizate după demisia lui Cătălin Drulă. Potrivit statutului, președintele partidului este ales de toți membrii prin vot online, în timp ce componență Biroului Național este decisă prin votul delegaților prezenți la Congres.

×
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Parteneri
x close