Antena 3 CNN Politică Surse: USR a decis să rămână în coaliția cu PSD, PNL și UDMR, dar pune condiții

Surse: USR a decis să rămână în coaliția cu PSD, PNL și UDMR, dar pune condiții

Robert Kiss
2 minute de citit Publicat la 15:20 16 Dec 2024 Modificat la 16:43 16 Dec 2024
politicieni din toate partidele pro-europene la negocieri
Discuțiile între cele patru partide care au decis să formeze o majoritate și să dea un guvern pro-european după alegerile din 1 decembrie se complică.

UPDATE: Conducerea USR a decis, luni, să continue negocierile cu PSD, PNL și UDMR pentru formarea unei coaliții și a unui guvern. Potrivit unor surse din conducerea USR, s-a decis participarea la discuțiile pentru formarea guvernului, dar cu condiția stabilirii unui plan de restructurare a statului. O altă condiție pe care o pune USR: „exclus creșteri de taxe în 2025”.

-Știrea inițială-

Liderii USR discută, într-o ședință a Biroului Politic Național, despre rămânerea în coaliția cu PSD, PNL și UDMR, sau intrarea în Opoziție. Ședința are loc după ce USR a acuzat PSD și PNL că vor să crească taxe în 2025 și că țin „la secret” situația bugetară. La ședința programată la ora 15:30 se va discuta și despre posibila candidatură a lui Nicușor Dan la prezidențiale. Primarul general ar urma să facă anunțul luni sau marți, potrivit unor surse politice.

Discuțiile între cele patru partide care au decis să formeze o majoritate și să dea un guvern pro-european după alegerile din 1 decembrie se complică. USR acuză partenerii din coaliție că le „ascund” cifrele despre buget, iar partidul dă primele semne că nu mai vrea la guvernare.

Luni, ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a prezentat într-o discuție cu liderii PSD, PNL, USR și UDMR situația bugetară. Potrivit unor surse politice, cei doi trimiși ai USR la discuții au fost „puși pe scandal”. „Au venit ca inchizitorii”, spun surse prezente la discuțiile de la guvern. 

După ședință, cei doi lideri ai USR, Claudiu Năsui și Cristian Ghinea au declarat că ministrul Boloș „a aruncat cu niște cifre în care nu putem avea încredere și le considerăm subevaluate”.

Aceștia au spus că anul viitor va fi unul complicat în care sunt luate în calcul majorări de taxe și impozite. „Ce vă pot spune că creșterile de taxe pe care le-au pus pe masă sunt absolut absurde și vor face rău”, a spus Năsui, care a avertizat că USR nu va intra la guvernare „fără reforme”. 

Întrebați cei doi lideri ai USR ce reforme au propus și le-au fost refuzate, Ghinea a spus: „Reorganizarea administrativă, comasarea UAT-urilor, dar toată atitudinea este să facem guvernul și discutăm după, ceea ce nu merge”.

După ședința din această după-masă de la USR, este programată o nouă discuție în coaliție. Liderii partidului trebuie să decidă dacă vor continua negocierile pentru intrarea în guvern sau dacă vor rămâne în Opoziție. 

Negocierile pentru noul guvern ar trebui finalizate în această săptămână, altfel, formarea noului executiv și învestirea acestuia în Parlament se va muta anul viitor. Dacă negocierile se vor finaliza până vineri, când a fost convocat noul Parlament, Klaus Iohannis ar putea chema partidele la consultări la finalul săptămâni, iar luni, pe 23 decembrie, sau marți 24 decembrie, ar putea fi dat votul de învestitură pentru noul Guvern.

Discuțiile dintre PSD, PNL, USR și UDMR se complică și în cazul candidatului unic la prezidențiale. Cele patru partide trebuie să identifice o persoană care să fie viitorul candidat al partidelor pro-europene, iar aceasta să nu fie președinții de partid.

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, ar urma să își anunțe candidatura ca independent la prezidențiale, iar partide precum USR ar fi tentate să îl susțină. Deși la nivel oficial liderii USR spun că în acest moment partidul are un candidat decis la ultimul congres în persoana Elenei Lasconi, dacă nu vor intra în coaliție și vor rămâne în Opoziții unii lideri ai partidului ar fi tentați să susțină candidatura lui Nicușor Dan.

×
x close