Antena 3 CNN Politică USL va depune plângere penală împotriva Monicăi Macovei pentru încălcarea legii referendumului

USL va depune plângere penală împotriva Monicăi Macovei pentru încălcarea legii referendumului

1 minut de citit Publicat la 18:19 29 Iul 2012 Modificat la 18:19 29 Iul 2012
USL va depune plângere penală împotriva Monicăi Macovei pentru încălcarea legii referendumului
Foto: Mediafax
Dan Şova, senator PSD a ţinut o conferinţă de presă prin care a anunţat că va depune plângere penală împotriva Monicăi Macovei, pentru încălcarea legii referendumului.  Şova a  acuzat-o pe aceasta că a instigat, prin declaraţiile făcute, pentru neparticiparea la vot a cetăţenilor, scrie Mediafax.
   
"Nu există democraţie stând acasă, ci democraţia se face la urne, nu putem fi de acord că un cetăţean care refuză să voteze ar putea determina valoarea votului unui cetăţean care doreşte să fie activ", a mai spus Şova, apreciind că referendumul se decide la urne şi nu prin statul acasă.
   
Senatorul  a anunţat că USL se delimitează de declaraţiile Monicăi Macovei, care a apreciat că prin statul acasă se apără democraţia şi statul de drept.
   
"Nu am vrut şi nu vreau să insist pe aspectul penal al afirmaţiilor doamnei Macovei, pentru că nu cred că asta este esenţial, în mod evident, declaraţiile sale sunt de natură penală şi cu certitudine vom înainta o plângere penală împotriva domniei sale, pentru încălcarea legii referendumului", a spus Şova.
   
Dan Şova a mai declarat că ceea ce este important nu este încălcarea legii de către Monica Macovei, ci este apelul acesteia, "complet nedemocratic", către populaţie, de a nu se prezenta la vot.
   
"Noi vă spunem că a veni la vot este o atitudine civică, cetăţeanească, este o atitudine în conformitate cu statul de drept şi cu democraţia", a mai arătat senatorul social-democrat, apreciind că este important să se respecte deciziile Curţii Constituţionale decât apelurile "revarşarde, neconstituţionale şi nedemocratice" ale Monicăi Macovei.
   
Şova a menţionat că prezenţa "masivă" a românilor la vot demonstrează că românii înţeleg foarte bine acest joc murdar, nu numai împotriva României, ci şi împotriva democraţiei şi a statului de drept.

×
x close