Antena 3 CNN Politică USL nu recunoaşte legitimitatea lui Băsescu. Ponta: Este un om care vrea să îşi păstreze avantajele de preşedinte

USL nu recunoaşte legitimitatea lui Băsescu. Ponta: Este un om care vrea să îşi păstreze avantajele de preşedinte

1 minut de citit Publicat la 11:28 30 Iul 2012 Modificat la 11:28 30 Iul 2012
USL nu recunoaşte legitimitatea lui Băsescu. Ponta: Este un om care vrea să îşi păstreze avantajele de preşedinte
Foto: Antena 3
Preşedintele PSD, premierul Victor Ponta, a declarat luni, în urma rezultatelor parţiale la referendumul de duminică, că "practic, referendumul a fost câştigat" iar Uniunea Socială Liberală nu îl consideră pe Traian Băsescu un preşedinte legitim.

Victor Ponta a precizat că USL nu are cum să îl mai considere pe Traian Băsescu un preşedinte legitim pentru că peste 8 milioane de români l-au respins.

"Practic, referendumul a fost câştigat. (...) Traian Băsescu nu mai este un preşedinte legitim al României. Este doar un om care vrea să îşi păstreze avantajele de preşedinte", a declarat Victor Ponta.

Întrebat dacă va organiza un alt referendum, Ponta a răspuns: "Nu vom organiza alt referendum, s-a organizat un referendum, opt milioane de români au votat împtoriva lui Băsescu, de câte ori să face referendum? Lucrurile sunt foarte clare, Băsescu nu mai reprezintă pe nimeni.(...) Prin votul de ieri, domnul Traian Băsescu nu mai are niciun fel de legitimitate şi nu mai reprezintă pe nimeni. Probabil va sta la Cotroceni, va avea maşini, vile, şi pe câţiva profitori din jurul lui care îl vor îndemna şi îl vor lăuda în continuare. Dar, pentru poporul român, Traian Băsescu a încetat să mai fie un lider de ieri seară, când, în modul acesta ruşinos, şmecheresc, încearcă să se agaţe de putere.
   
Ponta le-a mulţumit românilor care s-au prezentat la vot, precizând că ei reprezintă adevărata majoritate, adăugând că este foarte mulţumit că s-a votat corect la referendum

Premierul a mai precizat că USL se simte "extrem de responsabil" pentru cei care au votat, drept urmare Uniunea  îi va reprezenta împotriva lui Traian Băsescu




×
x close