Antena 3 CNN Politică USL îi cere lui Băsescu să îşi dea demisia de onoare, în cazul unei majorităţi "covârşitoare" împotriva sa, la referendum

USL îi cere lui Băsescu să îşi dea demisia de onoare, în cazul unei majorităţi "covârşitoare" împotriva sa, la referendum

1 minut de citit Publicat la 12:59 14 Iul 2012 Modificat la 12:59 14 Iul 2012
USL îi cere lui Băsescu să îşi dea demisia de onoare, în cazul unei majorităţi "covârşitoare" împotriva sa, la referendum
Foto: INTACT Images/EPA
USL îi solicită preşedintelui suspendat, Traian Băsescu, să nu se agaţe de "chichiţe legislative" şi să spună clar dacă îşi va da demisia de onoare în situaţia în care un procent covârşitor dintre români va vota împotirva sa la referendum.
   
"Eu îi cer lui Traian Băsescu să ne spună clar dacă în cazul în care un procent covârşitor dintre români va vota împotriva sa, îşi va da demisia de onoare? Dacă vor spune un număr mare de români că trebuie să plece şi un număr foarte mic vor spune că vor ca Traian Băsescu să fie în continuare preşedinte, veau să-i cer să ne spună că îşi dă demisia de onoare", a spus, sâmbătă, vicepreşedintele PNL Relu Fenechiu.
   
El a subliniat că liderul liberalilor, Crin Antonescu, a spus în mod "clar şi bărăbătesc" faptul că, dacă Traian Băsescu revine la Cotroceni, după 29 iulie, în orice condiţii - fie că se va da "ordin" de la Curtea Constiuţională, de la Uniunea Europeană, sau că românii nu vor veni la vot.
   
Fenechiu a mai spus că Traian Băsescu încearcă să se agaţe de orice chichiţă legislativă, inclusiv de norma de validare a referendumului, pentru a-şi păstra scaunul de la Cotroceni.
   
"Dacă la vot opt milioane spun să plece şi 100.000 spun să rămână, vreau ca Traian Băsescu să ne spună tuturor că pleacă", a spus Fenechiu.

×
x close