Liderul PSD Victor Ponta a anunţat, luni, după şedinţa conducerii USL, că Uniunea solicită puterii formarea unui grup de lucru putere-opoziţie pentru elaborarea cât mai rapid a unei noi legi electorale prin care să se evite ca în Parlament să mai existe "alţi Boldea", informează
Mediafax.
El a menţionat că această iniţiativă a pornit de la cazul Boldea şi de la ce s-a întâmplat în ultima perioadă, cu parlamentari condamnaţi, "parlamentari penali", care votează în Parlament şi care au schimbat formaţiunea politică, fără a-şi pierde mandatul.
Grupul de lucru ar urma să fie asemănător celui din 2007-2008 şi va stabili modul în care se desemnează candidaţii pentru Senat şi Camera Deputaţilor, numărul membrilor Parlamentului şi "responsabilitatea parlamentară în situaţii de genul celei a lui Boldea".
"Acum trebuie să plece preşedintele din Coreea de Sud în Kenia, să bată, practic, toată lumea în lung şi-n lat după el. Cred că trebuie să tragem învăţăminte din acest exemplu, trebuie să modificăm rapid Legea electorală în aşa fel încât să existe o responsabilitate clară, un mod de selecţie al partidelor, dreptul alegătorilor de a-i trimite în Parlament pe cei pe care îi votează", a arătat social-democratul.
Liderul PSD a aminitit că din iunie 2011 există o propunere legislativă, semnată de cei doi copreşedinţi ai USL, în care se propune scrutin majoritar uninominal într-un singur tur, reducerea numărului de parlamentari şi pierderea mandatului de către parlamentarii care părăsesc formaţiunea politică ce i-au propus în alegeri.
Victor Ponta a arătat că puterea se teme de un vot uninominal pur, de reducerea numărului parlamentarilor şi de sancţionarea traseiştilor.
Ponta a spus că acest grup de lucru ar putea să-şi desfăşoare activitatea sub medierea unei organizaţii neguvernamentale, eventual Pro Democraţia.
"Să terminăm cu demagogia de televizor a PDL-iştilor de frunte. Dacă nu avem legea până la 1 iunie înseamnă că vom vota pe legea actuală şi vom avea alţi Boldea", a susţinut acesta.
Copreşedintele USL a menţionat că Guvernul Ungureanu a trecut de Parlament cu votul a doi parlamentari condamnaţi definitiv, trei condamnaţi în primă instanţă şi opt parlamentari aflaţi în faza de urmărire penală.