Antena 3 CNN Politică USL: Aşteptăm un milion de voturi care nu au fost contabilizate în evaluarea BEC

USL: Aşteptăm un milion de voturi care nu au fost contabilizate în evaluarea BEC

1 minut de citit Publicat la 00:56 30 Iul 2012 Modificat la 00:56 30 Iul 2012
USL: Aşteptăm un milion de voturi care nu au fost contabilizate în evaluarea BEC
Foto: Mediafax
Senatorul PSD Dan Şova a declarat că are certitudinea că Traian Băsescu nu se va mai întoarce la Cotroceni, după ce aproximativ 85% dintre românii care s-au prezentat la urne au votat în favoarea demiterii acestuia, scrie Mediafax.
   
''Pe lângă prezenţa masivă la vot de peste 50% care va fi înregistrată finalmente avem şi un vot masiv împotriva lui Traian Băsescu, cu 86% la 14% mi se pare că va fi rezultatul final. Este un scor zdrobitor care vorbeşte de la sine şi bineînţeles că Traian Băsescu va trebui să plece. Am în acest moment certitudinea că Traian Băsescu nu se va mai întoarce la Cotroceni'', a spus acesta.
   
Senatorul social-democrat a reiterat, de asemenea, faptul că prezenţa la votul de duminică pentru demiterea preşedintelui suspendat Traian Băsescu va fi de peste 52%.
  
Acesta a declarat că aşteaptă încă un milion de voturi care nu au fost contabilizate în evaluarea BEC, respectiv 700.000 de voturi de pe listele suplimentare, 200.000 de voturi din străinătate şi câteva sute de mii de voturi la urnele mobile.
   
Şova a precizat că numărătoarea paralelă a USL arată că prezenţa la vot este de 48,5% fără a se lua în calcul urnele mobile, listele suplimentare, secţiile de vot din străinătate şi secţiile care la ora 23.00 nu încheiaseră votul.
   
"Din estimarea nostră, rezultatul final va fi între 51-52%, mai precis spre 52%", a spus Şova.
   
El a precizat că BEC nu are numărătoare, ci o estimare, care include o marjă de eroare de minim plus/minus 3%, făcută pe 2989 de secţii şi care, deci, nu se bazează nici pe procese verbale, nici pe numărători reale, ci doar pe estimări sociologice.
   
Întrebat câte voturi s-ar fi cumulat pe listele suplimentare, Şova a răspuns: "Mi-e greu să vă spun în acest moment, dar luaţi în considerare că sunt sute de mii de oameni care au fost pe litoral şi au votat pe liste suplimentare".
   
"Eu cred că pe listele suplimentare sunt 6-700.000 de persoane cel puţin în toată ţara", a spus Şova.
 


×
Etichete: dan sova senator PSD
x close