Uniunea Social Liberală a depus, miercuri, la Senat, textul moţiunii simple pe domeniul Agriculturii, "Agricultura falimentară, dar politizată", transmite
Agerpres. În acest document, USL solicită Guvernului elaborarea unui Program naţional de siguranţă alimentară a României, modificarea Legii camerelor agricole, dar şi plata de urgenţă a datoriilor restante către fermieri.
Totodată, PSD, PNL şi PC cer premierului să analizeze posibila demitere a ministrului agriculturii, Valeriu Tabără.
Printre cele zece solicitări prezente în textul moţiunii adresate de USL Executivului se mai regăsesc implicarea Ministerului Agriculturii în urgentarea aplicării taxării inverse la produsele agricole şi în reducerea TVA de la 24% la 5% pentru produsele agricole, în vederea reducerii evaziunii fiscale, adoptarea unei hotărâri de Guvern pentru constituirea unui comitet interministerial de elaborare, prezentare şi susţinere privind Politica Agricolă Comună (PAC) în perspectiva anului 2020, dar şi acordarea unui buget suplimentar de cel puţin 1,3 miliarde de lei, prin rectificare, Ministerului Agriculturii, pentru a plăti de urgenţă datoriile restante către fermieri.
"Am ajuns astfel, ca la patru ani de la aderarea la Uniunea Europeană să avem cei mai săraci agricultori din Uniunea Europeană, satele cele mai puţin dezvoltate din punct de vedere al infrastructurii, o lipsă acută de acces la servicii de sănătate în spaţiul rural şi un sistem educaţional, la sat, dat înapoi cu 60 de ani", se mai arată în moţiune.
Semnatarii moţiunii îi acuză pe reprezentanţii Guvernului şi "clientela politică a acestora că prosperă tot mai mult prin metode ilegale şi imorale".
"Evaziunea fiscală a atins un prag fără precedent în agricultură. Se vorbeşte de o cifră anuală record de peste 1 miliard de euro numai în domeniul cerealelor şi peste 1 miliard de euro în domeniul panificaţiei", se mai arată în documentul amintit.