Antena 3 CNN Politică Ursula von der Leyen, asigurări pentru europarlamentarii liberali: Politica de coeziune va rămâne un pilon esențial al integrării în UE

Ursula von der Leyen, asigurări pentru europarlamentarii liberali: Politica de coeziune va rămâne un pilon esențial al integrării în UE

ursula von der leyen getty
Răspunsul președintei CE a venit în urma unei scrisori transmise pe 24 iunie de cei doi europarlamentari liberali | Sursă foto: Getty Images
de A.S.    |    21 Aug 2024   •   15:53

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, i-a asigurat marți pe europarlamentarii Daniel Buda și Dan Motreanu că politica de coeziune va rămâne un pilon esențial pentru dezvoltarea regiunilor, fără condiționări similare cu cele din Planul Național pentru Redresare și Reziliență (PNRR). Răspunsul președintei CE a venit în urma unei scrisori transmise pe 24 iunie de cei doi europarlamentari liberali în care și-au exprimat îngrijorarea privind condiționarea fondurilor de coeziune după modelul PNRR.

În scrisoarea lor, Daniel Buda și Dan Motreanu au atenționat că renunțarea la principiile sociale și teritoriale ar duce la o Uniune Europeană mai fragmentată.

„În urma scrisorii adresate de mine și colegul Dan Motreanu, în care ne-am exprimat îngrijorarea privind condiționarea fondurilor de coeziune după modelul PNRR, Ursula von der Leyen a răspuns subliniind că politica de coeziune rămâne un pilon esențial pentru dezvoltarea regiunilor și că principiile sale fundamentale vor fi respectate, fără a impune condiționări similare cu cele din PNRR”, a transmis Daniel Buda într-o postare pe Facebook.

Mecanismul de redresare și reziliență (MRR) este un instrument temporar creat în 2020, în contextul pandemiei de COVID-19, pentru a ajuta Uniunea să iasă mai puternică în urma crizei. Astfel, Comisia strânge fonduri împrumutând pe piețele de capital, emițând astfel obligațiuni în numele Uniunii Europene.

Aceste fonduri sunt apoi puse la dispoziția statelor sale membre, în vederea reformelor și investițiilor. României îi revin aproximativ 29 de miliarde de euro din acest mecanism, aproape jumătate granturi și jumătate împrumuturi la condiții avantajoase

De la aderarea la UE, România a beneficiat de peste 90 de miliarde de euro fonduri europene.

×
Citește mai multe din Politică
» Vezi toate știrile din Politică
Cele mai noi știri
Parteneri
x close