UPDATE 12:40 - "Am discutat despre calendarul acţiunilor care urmează să fie derulate în legătură cu bugetul. Negociere dinte guvern şi FMI, trimiterea bugetului în Parlament, am discutat câte zile ar trebui să dureze dezbaterile în comisie şi, ulterior, discuţia în plenul Parlamentului şi aprobarea bugetului."
Tăriceanu a dat şi o dată la care ar trebui să fie încheiat subiectul.
"Ne-am propus ca până în jurul datei de 20 decembrie, aceste proceduri să fie încheiate."
Mai mult, Tăriceanu a arătat că înainte de discuţia despre ministere şi miniştri pentru PLR, sunt alte subiecte mai importante pentru români.
"Am trecut în revistă câteva dintre subiectele importante pe agenda politică Este posibilă o remaniere, dar, mai important, este să discutăm despre temele politice. Proiectul de revizuire a Constituţiei, regionalizarea, legile electorale, cu accent pe găsirea unei soluţii care să permită votul românilor din străinătate fără probleme. Avem termen până la 2016."
La insistenţele jurnaliştilor referitoare la numiri pentru funcţii de ministru, Tăriceanu a replicat:
"Nu am făcut niciun calcul, mi se par mult mai importante temele şi nu oamenii. Prioritatea este bugetul."
Tăriceanu a fost întrebat dacă pentru a pune în aplicare viziunea liberală, vizează ministere ca Ministerul Finanţelor, Ministerul Economiei, el răspunzând: "Da".
---
Premierul Victor Ponta are o întâlnire, la acest moment, cu preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu.
Corespondentul Antena 3, Maria Toader, a explicat că întâlnirea are loc în contextul în care premierul pregăteşte o restructurare a cabinetului după plecarea FMI, urmând ca partidul condus de Tăriceanu să fie cooptat la guvernare.
De asemenea, premierul urmează să aibă o serie de întâlniri şi cu grupurile reunite ale PSD şi PC.