Antena 3 CNN Politică UPDATE. Noi audieri în dosarul de şantaj al lui Băsescu

UPDATE. Noi audieri în dosarul de şantaj al lui Băsescu

M.Z.
1 minut de citit Publicat la 12:00 06 Mai 2015 Modificat la 12:00 06 Mai 2015
nana.jpg
Foto: Agerpres
Update 12.00 - Unul dintre foştii preşedinţi ai comisiei Nana a fost miercuri să dea declaraţii ca martor în faţa procurorilor. 

El este martor din partea lui Traian Băsescu şi a declarat că, în acest caz, comisia Nana şi-a făcut datoria şi nu a fost făcut niciun abuz.
 
Traian Băsescu s-a prezentat deja de două ori în faţa procurorilor în acest dosar. 

Scandalul Băsescu - Firea a început după ce fostul preşedinte, referindu-se la senatorul PSD, a spus că şi acum poate spune că aceasta este "o bună jurnalistă, dar este catastrofală ca jurist". "Mai bine ar sta în banca ei şi s-ar ocupa ce se întâmplă pe moşia soţului ei, unde e primar. Că s-ar putea să nu îl mai găsească într-o zi acasă, dacă nu e atentă. Înţeleg că în parohia lui se întâmplă destule lucruri rele", a spus Băsescu, pe 14 aprilie 2014.
 
Traian Băsescu a mai spus că îi recomandă premierului Victor Ponta să nu o ia pe "senatoarea şantajistă" Gabriela Firea ca purtător de cuvânt la alegeri pentru coaliţie, pentru că aceasta poartă ghinion bărbatului despre care spune că vrea să îl protejeze. Băsescu a ţinut totodată să amintească prestaţia Gabrielei Firea din campania pentru prezidenţiale a lui Mugur Isărescu.
 
Avertizarea preşedintelui venea la câteva zile după ce Gabriela Firea, membru al Comisiei Nana, a declarat că tranzacţia prin care fiica preşedintelui a pus mâna pe moşia din Călăraşi ar fi nulă. 

×
x close