Antena 3 CNN Politică UNPR vrea locul PSD pe scena politică

UNPR vrea locul PSD pe scena politică

<1 minut de citit Publicat la 03:25 14 Mai 2010 Modificat la 03:25 14 Mai 2010
UNPR vrea locul PSD pe scena politică
Vicepreşedintele Uniunii Naţionale pentru Progresul României (UNPR), Eugen Nicolicea, a subliniat că partidul său doreşte să ia locul Partidului Social Democrat pe scena politică românească.

"Noi ne gândim că locul rămas gol, de faptul că PSD nu şi-a îndeplinit rolul de reprezentant al stângii, îl vom ocupa noi. Nu vrem să le luăm oamenii, vrem să le luăm locul. Noi considerăm că suntem, deocamdată, singurii reprezentanţi ai celor de centru-stânga, pentru motivul că aceţtia nu au fost reprezentanţi corect de partidele de centru-stânga existente pănă acum, deoarece şi-au trădat electoratul, devenind prizonierele clientelei politice", arăta Nicolicea.
El amintea că perioada de criză cere o formaţiune de centru stânga, care să aibă ?în centrul atenţiei interesul naţional si politicile sociale.?

Politicianul mai arăta că deşi are discuţii şi înţelegeri cu PDL, ?orice măsură socială, legislativă, care este folositoare societăţii, o vom sprijini, indiferent din ce parte vine?.
Antena3.ro

×
Etichete: UNPR PSD
x close