UNPR pune condiţii pentru încheierea protocolului cu PDL în vederea alegerilor locale, respectiv promovarea Legii privind taxarea averilor mari şi revenirea salariilor bugetarilor la nivelul anterior aplicării măsurilor de austeritate, informează
Mediafax.
Potrivit unui comunicat al UNPR o echipă a Uniunii a participat, marţi, la o întâlnire cu reprezentanţi ai Partidului Democrat Liberal, în cadrul căreia PDL a propus încheierea unui protocol de susţinere reciprocă a candidaţilor la alegerile locale.
PDL a decis să încheie un protocol de colaborare cu UNPR, a declarat, duminică, preşedintele PDL, Emil Boc, arătând că cele două formaţiuni se vor susţine reciproc în alegerile locale şi că această decizie a fost luată ca urmare a relaţiei privilegiate dintre cele două partide.
"PDL a decis, având în vedere relaţiile privilegitate, să încheie un protocol de colaborare, de susţinere, nu alianţă electorală, cu UNPR, fiind mandatată conducerea partidului să finalizeze acest protocol, ca urmare a relaţiei privilegiate pe care o avem în actul de guvernare împreună cu partenerii de la UNPR", a precizat Boc.
El a mai spus că acest protocol cu UNPR este de susţinere reciprocă la alegerile locale.