UNPR a devenit parte integrantă a USL. Alianţa de Centru Stânga, formată din PSD şi UNPR, reprezintă pilonul social al Uniunii Social Liberale.
În sesiunea parlamentară din această toamnă, aleşii UNPR vor face parte din grupul USL şi vor susţine iniţiativele legislative pe care acest grup le va promova.
Noua alianţă este una politică şi nu una electorală, acesta fiind motivul pentru care a fost înregistrată la Tribunal, şi nu la Biroul Electoral Central.
Tribunalul Bucureşti a acceptat, pe 9 august, cererea de înregistrare a alianţei politice dintre UNPR şi PSD, denumită Alianţa de Centru-Stânga (ACS).
Liderul UNPR Gabriel Oprea a fost membru al PSD din 2003 până în 2009, ocupând funcţii în executiv în guvernarea Adrian Năstase. El şi-a anunţat demisia din PSD, unde a fost lider al filialei Ilfov, în 15 ianuarie 2009, la două zile după ce a părăsit funcţia de ministru al Administraţiei şi Internelor, în Cabinetul PSD-PDL.