Antena 3 CNN Politică Un lider PNL aruncă în aer scenariul preşedintelui unic

Un lider PNL aruncă în aer scenariul preşedintelui unic

1 minut de citit Publicat la 16:55 01 Oct 2016 Modificat la 16:55 01 Oct 2016
sAAFGSDFJV.jpg

Prim-vicepreşedintele PNL Cătălin Predoiu a afirmat sâmbătă, cu privire la o nouă nominalizare pentru funcţia de copreşedinte al formaţiunii, că este important ca liberalii să aibă discuţii constructive, care să consolideze fuziunea, potrivit Agerpres.

"Parcurgem, forţaţi de împrejurări nedorite şi neplăcute, o procedură care nu era prevăzută în parcursul fuziunii la acest moment, dar asta este viaţa. Trebuie să facem faţă şi să mergem înainte. Important este să avem discuţii constructive, care să consolideze fuziunea şi să crească şansele partidului în alegeri", a spus Predoiu, întrebat cu privire la o nouă nominalizare pentru postul de copreşedinte după demisia lui Vasile Blaga.

Cât priveşte o eventuală opţiune pentru preşedinte unic, el a susţinut că obiectivele sunt consolidarea fuziunii şi creşterea şanselor PNL în alegeri.

"Ca în orice decizie te poţi orienta pe o soluţie pe termen scurt sau de termen lung, dar cred că acestea sunt obiectivele pe care trebuie să le avem în vedere: consolidarea fuziunii şi creşterea şanselor partidului în alegeri", a declarat Predoiu.

El a subliniat că se concentrează pe politicile publice ale partidului şi programul de guvernare al PNL.

"Altele sunt obiectivele acum, nu cele personale, ci cele care ţin de şansele partidului în alegeri. De aceste alegeri depind foarte multe lucruri", a precizat Predoiu.

×
Etichete: Catalin Predoiu PNL
x close